6.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRomâncele bat tot! Ana Bogdan a eliminat o fostă finalistă de Roland Garros

Româncele bat tot! Ana Bogdan a eliminat o fostă finalistă de Roland Garros

La scurt timp după victoria frumoasă a Irinei Begu în fața Noskovei, scor 6-4, 6-2, a venit și rândul Anei Bogdan să bifeze o calificare mai mult decât meritorie în turul al treilea de la Roland Garros. Sportiva noastră a avut-o în față, joi seară, pe fosta finalistă a competiției din 2021, Anastasia Pavlyuchenkova, căreia i-a administrat o înfrângere convingătoare, scor 6-4, 6-4.

Ana a evoluat la capacitate maximă în turul secund, iar acest lucru s-a observat încă de la primele game-uri disputate. Românca a intrat foarte bine în meci, conducând cu 3-0 după primele 10 minute ale partidei. Ulterior, rusoaica a reușit să revină și să restabilească egalitatea, dar nu pentru multă vreme. Ana nu și-a pierdut concentrarea și a câștigat următoarele două game-uri pe propriul serviciu, încheind apoi setul cu un break.

În actul secund, Bogdan s-a menținut la conducerea jocului,. Ea a izbutit încă o dată o serie de 3 game-uri consecutive, cu care s-a distanțat pe tabelă, scor 4-1. Pavlyuchenkova a mai echilibrat, a câștigat chiar și pe serviciul advers la 5-3, dar sportiva din Târgoviște a închis conturile la 6-4.

Acest succes cu Pavlyuchenkova o propulsează pe Ana în al treilea tur al Grand Slam-ului din Hexagon. Ea o va întâlni, în continuare, pe Elina Svitolina, un alt nume important al tenisului feminin mondial.

Citește și: Nu-i de glumă cu Begu! Irina, calificare senzațională în turul 3 la Roland Garros

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS