4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisN-a fost loc de surpriză! Swiatek s-a distrat și cu Paolini și a triumfat la Roland Garros

N-a fost loc de surpriză! Swiatek s-a distrat și cu Paolini și a triumfat la Roland Garros

​Iga Swiatek e campioană, din nou, la Roland Garros! Victoria de sâmbătă a polonezei de pe Chatrier nu a lăsat vreo urmă de îndoială, lidera WTA făcând ca finala cu Jasmine Paolini să fie una dezechilibrată și fără pic de dramatism, 6-2, 6-1. Odată cu acest triumf, poloneza a egalat-o la numărul de titluri de la Roland Garros pe legendara Justine Henin.

Marea finală de pe Philippe Chatrier a început sub semnul echilibrului, Paolini încercând să îi pună câteva probleme Igăi. Micuța italiancă a și reușit să facă break-ul foarte repede, a condus cu 2-1, dar de acolo totul a mers în favoarea polonezei. Swiatek a recuperat imediat break-ul și a defilat până la finalul setului, pe care l-a trecut în dreptul ei fără emoții, 6-2.

Liderul mondial a pus stăpânire complet pe jocul din finală, în timp ce Paolini a avut tot mai puține șanse de a puncta. Finalul partidei a venit la doar 68 de minute de la primul schimb și a consemnat al patrulea titlu al Igăi Swiatek la Roland Garros și al cincilea al carierei pentru poloneza în vârstă de 23 de ani. Eurosport menționează că, la 23 de ani și 8 zile, Iga Swiatek a devenit cea mai tânără jucătoare din Era Open care a obținut al patrulea titlu de simplu feminin la Roland Garros.

Cu excepția duelului cu Naomi Osaka din turul al doilea (atunci când a fost nevoită să revină de la 2-5 în decisiv), Swiatek nu a avut nicio emoție pe zgura de pe Chatrier.

Citește și: Fernando Alonso, cel mai bun timp în sesiunea a doua de antrenamente de la Montreal

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS