Rafael Nadal a confirmat joi că nu va juca la Wimbledon, cum a sugerat deja după ce a fost eliminat la Roland Garros. El a adăugat că se va concentra pe pregătirea Jocurilor Olimpice, cu turneul din oraşul suedez Bastad, ca etapă intermediară.
„În conferinţa de presă de după meciul de la Roland Garros am fost întrebat despre programul meu de vară şi de atunci mă antrenez pe zgură. Ieri s-a anunţat că voi juca la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, ultimele mele Jocuri Olimpice. Cu acest obiectiv, credem că cel mai bun lucru pentru corpul meu este să nu schimb suprafeţele şi să continui să joc pe zgură până atunci. Din acest motiv anul acesta îmi va lipsi participarea la Wimbledon.
Sunt trist că anul acesta nu voi putea experimenta atmosfera extraordinară de la acest turneu incredibil, care va fi mereu în inima mea, şi că nu voi fi alături de toţi fanii britanici care mi-au oferit întotdeauna o susţinere puternică. Îmi va fi dor de voi toţi. Ca să mă pregătesc pentru Jocurile Olimpice, voi disputa turneul de la Bastad, Suedia. Un turneu pe care l-am jucat la începutul carierei mele şi în care m-am simţit foarte bine atât pe teren, cât şi în afara lui“, a declarat Nadal, citat de Agerpres.
Nadal are două medalii olimpice de aur, în proba de simplu, în 2008, şi în cea de dublu în 2016.
Citește și: Irina Begu, eliminată în faza optimilor de la Valencia