-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisCraioveanul David Goldiş, dublu medaliat la CN Individuale U12

Craioveanul David Goldiş, dublu medaliat la CN Individuale U12

Campionatele Naţionale Individuale U12 la tenis au avut loc la București, în perioada 10-15 iunie, iar cei mai talentaţi sportivi s-au regăsit printre participanţi. David Goldiş, tânărul tenismen craiovean a reprezentat cu brio oraşul, dar şi clubul de care aparţine, Tenis Club Stănică şi a obţinut două medalii, una mai strălucitoare decât alta.

Astfel, David a luat medalia de bronz în proba de simplu, precum şi cea de argint în proba de dublu. Practic, în urma acestor rezultate, David Goldiş a bifat, din nou, cel mai bun rezultat al tenisului doljean din ultimii ani!

Victor Stănică: „David confirmă că este printre cei mai buni din ţară“

Victor Stănică, preşedintele clubului la care este legitimat David Goldiş, a vorbit cu GdS despre modul în care se pregăteşte şi stilul de viaţă ordonat şi sănătos pe care îl are. Totodată, Victor consideră că obţinerea celor două medalii nu reprezintă o surpriză, ci o răsplată a muncii sale.

„David confirmă încă o dată faptul că este printre cei mai buni trei sportivi ai ţării la U12. Suntem foarte mândri de el. Această ascensiune se datorează, în primul rând, disciplinei lui ca şi sportiv, dar şi sprijinului necondiţionat şi dorinţei familiei de a-l ajuta să performeze în tenis. Apreciez întregul interes acordat acestui sport, dar şi eforturile pe care familia le face în evoluţia acestui copil. Noi îl ajutăm şi îl sprijinim mult în atingerea obiectivelor pe care şi le-a propus.

Din punctul meu de vedere, faptul că a câştigat aceste medalii nu reprezintă o surpriză. David are valoarea necesară de a se bate cu orice al sportiv la nivel naţional. Prin acest rezultat, practic, îşi confirmă această valoare. El a mai câştigat locul III şi la selecţia naţională a Românei, deci tot ce i se întâmplă sunt meritele lui. Următorul pas este participarea lui David Goldiş la Summer Cup. Este o competiţie pe naţiuni, unde cei mai buni sportivi participă şi îşi reprezintă ţara“, a declarat Victor Stănică, preşedintele clubului Tenis Club Stănică.

George Cosac l-a luat în „vizor“ pe David

Evoluţiile lui David, precum şi ascensiunea sa din ultima vreme au fost apreciate, la finele Campionatelor Naţionale, chiar şi de către preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac.

„David a fost apeciat pentru evoluţiile sale din cadrul acestor CN de către preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, precum şi de directorul tehnic Gabriel Moraru. Goldiş are nivelul şi valoarea necesară de a câştiga un Campionat Naţional. Important este să mai crească, să mai capete experienţă, pentru că, faţă de ceilalţi sportivi, David are cea mai puţină experienţă din punct de vedere al participării în turnee. Obiectivul nostru, în continuare, este să atragem susţinători, sponsori, astfel încât David să aibă asigurate resursele necesare pentru a-şi continua activitatea“, a adăugat Victor Stănică.

Craioveanca Monica Iliescu a ieşit în evidenţă

Un alt rezultat notabil este cel reuşit de o sportivă din Craiova, în speţă Monica Iliescu. Aceasta s-a clasat pe locul al patrulea în cadrul Campionatelor Naţionale şi a câştigat medalia de bronz în cadrul probei de dublu.

„O felicităm pe Monica pentru rezultatul obţinut şi sperăm ca tot mai mulţi copii din judeţul nostru să performeze, pentru că ei reprezintă modele pentru ceilalţi sportivi aflaţi în ascensiune“, a încheiat Victor Stănică.

Citeşte şi: Bianca Andreescu s-a înclinat în faţa Samsonovei, în finala de la ‘s-Hertogenbosch

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS