7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGabriela Ruse şi Irina Bara au făcut un prim pas spre tabloul principal de la US Open

Gabriela Ruse şi Irina Bara au făcut un prim pas spre tabloul principal de la US Open

Jucătoarele române de tenis Gabriela Ruse şi Irina Bara au obţinut victorii în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de Mare Şlem US Open. Acesta are loc la arenele Flushing Meadows, din New York, în intervalul 26 august – 8 septembrie.

Ruse (26 ani, 124 WTA) a dispus de croata Antonia Ruzic (21 ani, 185 WTA), cu 6-2, 6-2. Meciul a durat 68 de minute. Următoarea sa adversară a Gabrielei va fi chinezoaica Ye-Xin Ma (25 ani, 223 WTA).

La rândul său, Bara (29 ani, 215 WTA) a trecut de chinezoaica Xiaodi You (28 ani, 222 WTA), cu 3-6, 6-3, 7-5. Dispta a durat trei ore şi 13 minute. Românca a încheiat cu 7 duble greşeli, faţă de 5 ale adversarei, care a reuşit şi 6 aşi, informează Agerpres.
Situaţia este egală acum în meciurile directe, 2-2. You se impusese în ultima lor confruntare, în iunie, la Biarritz, în turul al doilea, cu 2-6, 6-4, 6-4.
În turul secund al calificărilor, Irina Bara o va înfrunta pe australianca Arina Rodionova (34 ani, 118 WTA), pe care a întâlnit-o în 2019 în primul tur preliminar la Istanbul, câştigând cu 6-1, 6-1.

Ruse şi Bara şi-au asigurat cecuri de 38.000 de dolari şi 20 de puncte WTA fiecare.

Reamintim că Anca Todoni şi Miriam Bulgaru au pierdut luni, în primul tur al calificărilor la US Open.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS