3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisMarea surpriză de la US Open! Novak Djokovic, învins clar de Popyrin

Marea surpriză de la US Open! Novak Djokovic, învins clar de Popyrin

Novak Djokovic a fost învins în turul 3 de la US Open de Alexei Popyrin. Australianul a făcut meciul vieții și s-a impus cu 6-4, 6-4, 2-6, 6-4, astfel că va juca în premieră în optimile de finală ale unui Grand Slam. Eșecul lui Nole marchează o premieră în ultimii 22 de ani în circuitul ATP.

Sârbul a avut mari probleme la serviciu: a comis 14 duble greșeli și a jucat numai 58% din puncte cu prima minge, câștigând 71% dintre ele. Nole a terminat meciul cu 40 de lovituri direct câștigătoare, dar a comis și 49 de erori neforțate, un număr foarte mare.

Odată cu acest eșec, e clar că Novak Djokovic va termina anul 2024 fără niciun titlu de Grand Slam câștigat, ceea ce nu i s-a mai întâmplat din 2017. În plus, înfrângerea sa marchează o premieră în circuitul ATP, după o pauză de 22 de ani. Din 2002 nu s-a mai întâmplat ca niciun jucător din „Big Three” să nu triumfe măcar într-unul dintre cele 4 turnee majore, notează Eurosport.

Pentru un loc în sferturi, Popyrin se va duela cu Frances Tiafoe, care a câștigat dramatic, în 5 seturi, duelul 100 % cu Ben Shleton.

Citește și: A jucat excelent, dar nu a avut șansă! Gabi Ruse, eliminată de la US Open de Badosa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS