7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRămânem doar cu Halep la Hong Kong! Gabi Ruse nu i-a făcut faţă lui Tomljanovic

Rămânem doar cu Halep la Hong Kong! Gabi Ruse nu i-a făcut faţă lui Tomljanovic

Gabriela Ruse pornea favorită înaintea partidei din această dimineață, din optimile de finală de la Hong Kong, însă a fost eliminată de locul 107 mondial, Ajla Tomljanovic. A fost 5-7, 3-6 pentru australianca Ajla Tomljanovic, după o oră și 33 de minute de joc.

Ruse debutase ca din tun la Hong Kong, în primul tur al competiției de 125 de puncte WTA, demolându-și adversara. Românca a învins-o clar pe favorita gazdelor, chinezoaica Qiang Wang, cu scorul de 6-0, 6-4, tranșând soarta partidei în doar 53 de minute de joc. În optimi, românca a avut-o de partea cealaltă a fileului pe australianca Ajla Tomljanovic, o sportivă bună, dar care nu trecea printr-o perioadă prea fastă.

Românca a încheiat cu 6 aşi, dar şi cu 5 duble greşeli, având un procentaj redus la mingile de break fructificate (3/8). Gabriela Ruse a câştigat singura sa partidă jucată anterior cu Tomljanovic (31 ani, 107 WTA), cu 6-1, 7-5, în ultimul tur al calificărilor la Dubai, în 2022.

Ruse va fi recompensată cu un cec de 2.000 de dolari şi 15 puncte WTA pentru evoluţia sa.

În sferturi, Tomljanovic o va întâlni pe învingătoarea partidei Sawangkaew – Kessler. Dacă Ruse ar fi câștigat azi, în semifinale am fi putut avea chiar un duel 100% românesc, Halep – Ruse.

Gabriela Ruse va continua la dublu, urmând să joace în semifinale, alături de Monica Niculescu, împotriva principalelor favorite, Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Fang-Hsien Wu (Taiwan).

Citeşte şi: Pregătită de un nou duel! Ştim ora când se joacă meciul Simonei cu Anna Blinkova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS