7.3 C
Craiova
miercuri, 18 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisJaqueline Cristian, învinsă fără drept de apel la Wuhan de campioana olimpică

Jaqueline Cristian, învinsă fără drept de apel la Wuhan de campioana olimpică

Jaqueline Cristian a fost învinsă de chinezoaica Qinwen Zheng, cu 6-2, 6-4, miercuri, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 3.221.715 dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 75 WTA), beneficiara unui wild card, s-a înclinat după o oră şi 42 de minute, în faţa favoritei numărul cinci.

Dacă Zheng a încheiat cu 9 aşi şi 2 duble greşeli, Cristian a totalizat 3 aşi şi 6 duble greşeli.

Jaqueline Cristian şi Zheng (22 ani, 7 WTA) sunt la egalitate în meciurile directe, după ce a învins-o în 2019, în primul tur la Roma (ITF), 6-3, 6-2, şi în 2021, în optimi la Palermo, cu 6-1, 6-4. Zheng s-a impus anul acesta, în sferturi la Palermo, cu un sec 6-1, 6-1.

Cristian s-a ales cu un cec 20.714 dolari şi 65 de puncte WTA pentru participare.

Eşec la limită pentru Niculescu şi Bucşa

Perechea româno-spaniolă Monica Niculescu/Cristina Bucşa a fost învinsă miercuri de cuplul Ana Danilina (Kazahstan)/Irina Hromaceva (Rusia) cu 4-6, 0-6, 10-8. Niculescu şi partenera sa au cedat după o oră şi 25 de minute.

Niculescu şi Bucşa, campioane anul acesta la Strasbourg, vor primi un cec de 13.693 de dolari şi 120 de puncte WTA la dublu.

Citeşte şi: Niculescu şi Bucşa au bifat primul succes în proba de dublu de la Wuhan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS