-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisCoco Gauff, marea câştigătoare a Turneului Campioanelor

Coco Gauff, marea câştigătoare a Turneului Campioanelor

Coco Gauff, numărul trei mondial, a câştigat pentru prima oară în carieră Turneul Campioanelor (WTA Finals). Americanca s-a impus în finala competiţiei, sâmbătă, în faţa chinezoaicei Zheng Qinwen (numărul 7 WTA), campioana olimpică de la Paris, scor 3-6, 6-4, 7-6 (2) după peste trei ore de joc.

Câştigătoarea US Open din 2023 devine, la vârsta de 20 de ani, cea mai tânără câştigătoare a turneului după Maria Şarapova în 2004. Ea le-a învins, pe rând, pe poloneza Iga Swiatek, în faza grupelor, şi pe belarusa Arina Sabalenka, numărul unu mondial, în semifinale.

Zheng Qinwen, prima finalistă chineză la un Turneu al Campioanelor după Li Na în 2013, a ratat posibilitatea de a deveni prima jucătoare asiatică care să triumfe la competiţia creată în 1972.

Gauff conduce cu 2-0 în confruntările directe cu chinezoaica, pe care a învins-o cu uşurinţă la Roma în primăvară.

Coco Gauff a încasat un cec record de 4,8 milioane dolari, superior celor 4,4 milioane dolari încasaţi la ediţia din 2019 de laureata Ashleigh Barty.

Citeşte şi: E gata, a luat titlul! Irina Begu, noua campioană de la Cali

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS