Rafa Nadal s-a retras, oficial, din tenis, la finele partidei din Cupa Davis dintre Spania şi Olanda. Marele său rival istoric, Roger Federer, a apreciat că spaniolul a făcut mândră toată lumea tenisului.
„M-ai făcut să muncesc mai mult decât mi-am imaginat vreodată. M-ai forţat să-mi reinventez jocul. M-ai făcut să apreciez tenisul şi mai mult. Ce carieră incredibilă ai avut. Ai făcut Spania mândră… Ai făcut toată lumea tenisului mândră“, a spus Federer.
Referindu-se la propria retragere de la Londra, unde a jucat un dublu şi a plâns alături de spaniol, Federer a apreciat că acea zi din 2022 va rămâne pentru totdeauna unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei sale.
„Încă mă gândesc la amintirile pe care le-am împărţit. Mă gândesc la acel meci pe teren pe jumătate cu iarbă şi jumătate cu zgură (supranumit „Bătălia Suprafeţelor” şi disputat între cei doi pe 2 mai 2007, la Mallorca – n.red.). Mă gândesc la acel record de afluenţă doborât, când am jucat în faţa a peste 50.000 de spectatori, la Cape Town, în Africa de Sud. De asemenea, mă gândesc la toate ocaziile în care ne-am epuizat unul pe altul pe teren, uneori până la punctul în care a trebuit să ne sprijinim unul pe celălalt în timpul ceremoniei de acordare a trofeului. Vreau doar să ştii că vechiul tău prieten este încă aici pentru a te încuraja. Te voi încuraja la fel de mult în ceea ce vei face după”, a rememorat Federer
Citeşte şi: Lacrimi şi emoţii uriaşe după ultimul meci al lui Rafa Nadal: „Am lăsat o moștenire!“