Anca Todoni și Gabriela Ruse s-au calificat pe tabloul principal la Australian Open! Ambele sportive din România au făcut meciuri perfecte în ultimul tur al calificărilor și au câștigat în minim de seturi duelurile cu Varvara Lepchenko (6-3, 6-2 pentru Todoni), respectiv Emina Bektas (6-2, 7-5).
România va avea 5 reprezentante pe tabloul principal de la Australian Open 2025. Pe lângă Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristin, calificate automat datorită clasamentului, în competiția propriu-zisă de la „Openul Vesel” au acces și Anca Todoni și Gabriela Ruse, care au trecut cu brio de cele 3 tururi de calificare.
Prestaţiile solide, răsplătite la final
După ce în primele două tururi de calificare de la primul Grand Slam al anului le-a învins fără să piardă set pe Jimenez Kasintseva și Romero Gormaz, Todoni nu a avut emoții nici cu Varvara Lepchenko (128 WTA). Ea a făcut un meci excelent la toate capitolele. S-a impus, la final, cu 6-3, 6-2, după numai o oră și 17 minute de joc. A reușit 5 ași și a câștigat 82% din punctele jucate cu prima minge. Pentru Anca Todoni va fi a 2-a apariție pe tabloul principal la un Grand Slam, prima la Australian Open.
Gabriela Ruse a intrat și ea pe teren în încercarea de a obține un bilet pe tabloul principal și a avut succes. Gabi a făcut un meci foarte solid și s-a impus în minim de seturi în faţa Eminei Bektas (190 WTA), scor 6-2, 7-5, într-o oră și 35 de minute de joc. De menţionat că românca a salvat toate cele 10 mingi de break ale adversarei. Gabriela Ruse va participa pentru a 2-a oară în carieră pe tabloul principal de la Australian Open.
Atât Anca Todoni, cât și Gabriela Ruse, vor fi repartizate pe tabloul principal după terminarea tuturor partidelor din calificări. Ambele vor avea nevoie, însă, de șansă. Există posibilitatea de a da, în urma tragerii la sorţi, peste anumite jucătoare care sunt cap de serie.
Citeşte şi: Organizatorii Transylvania Open au anunţat jucătoarele înscrise la ediţia a 5-a