Sorana Cîrstea a fost eliminată, în această dimineață, în primul tur de la Australian Open. Românca a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, cap de serie numărul 28, scor 6-4, 6-4, la capătul unui meci de o oră și 33 de minute de joc. Ucraineanca a ajuns la 4 victorii consecutive în fața sportivei noastre.
Româncă ajunsă pe locul 72 WTA a avut un start dificil de meci. După ce a câștigat primul game, pe propriul serviciu, Sorana a cedat patru. Ulterior, Cîrstea a făcut și ea un break și a câștigat, apoi, pe propriul serviciu, apropiindu-se la un game distanță de Svitolina. Din păcate, românca nu a putut nici măcar să egaleze. Ucraineanca de pe locul 29 WTA și-a adjudecat, în cele din urmă, primul set, scor 6-4.
În partea a doua a meciului, jocul s-a menținut echilibrat o bună perioadă de timp. La scorul de 4-4, pe serviciul Soranei, s-a disputat cel mai lung game al setului secund. Svitolina a avut 7 mingi de break, dintre care sportiva a noastră a reușit să anuleze 6, cedând în cele din urmă. Din nefericire, Cîrstea nu a putut să facă rebreak-ul, iar adversara sa a închis jocul.
Pentru Elina Svitolina urmează duelul cu Caroline Dolehide (locul 82 WTA).
Citeşte şi: Noapte cu emoții duble! Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian debutează la AO