Ana Bogdan a pierdut fără drept de apel meciul cu Elisabetta Cocciaretto (60 WTA), în optimile de finală ale Transylvania Open. Astfel, în urma acestui rezultat, România a rămas fără reprezentante la turneul din Cluj.
După meci, finalista ediției precedente a încercat să își facă ordine în gânduri și să ofere o explicație pentru rezultatul consemnat în BTarena.
„Cred că e pentru prima dată în toată cariera mea când joc în fața publicului de-acasă, cu sala plină, și îmi iau așa o bătaie. Am încercat cât am putut să găsesc soluții, să stau la joc, să variez jocul, să servesc variat. Ea a venit cu un răspuns și, la un moment dat, sincer, nu mai știam ce e bine să fac, nu mai găseam soluții. Poate trebuia doar să primesc mingea și să lovesc, să fiu foarte agresivă. Dar și agresivitatea asta are riscul ei. Am încercat să fac asta, am încercat la un moment dat să dau mingi, să stau solidă și, chiar și așa, ea găsea unghiul, răspunsul.
E clar că îmi pare rău de acest meci și că nu am mers mai departe, pentru că e turneul meu preferat. E turneul la care întotdeauna mi-am dorit să dau mai mult și să îl câștig. Dar sunt realistă, trebuie să văd că asta este. Astăzi a fost mai bună. Pentru mine e abia începutul de an. E un început de drum din foarte multe puncte de vedere“, a spus Ana Bogdan, citată de Gsp.
Sferturile de finală – Transylvania Open:
Elisabetta Cocciaretto vs. Lucia Bronzetti – imediat după cel de-al treilea meci
Anhelina Kalinina vs. Aliaksandra Sasnovich – ora 14:00
Katerina Siniakova vs. Viktoriya Tomova – imediat după primul meci
Anastasia Potapova vs. Ella Seidel – nu înainte de ora 18:00
Citește și: România, fără reprezentante la Transylvania Open! Ana Bogdan, eșec categoric