Emma Răducanu a fost învinsă de rusoaica Ekaterina Alexandrova cu 6-3, 7-5, duminică, într-un meci din prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.664.963 de dolari.
Răducanu (60 WTA) a suferit a patra sa înfrângere consecutivă, după ce a pierdut în turul al treilea la Australian Open și în primul tur la Singapore și Abu Dhabi.
În turul secund, Alexandrova o va înfrunta pe belarusa Arina Sabalenka, numărul unu mondial, care a câștigat turneul de la Doha în 2020.
Printre jucătoarele care au părăsit turneul din Qatar se mai numără rusoaica Diana Șnaider (cap de serie numărul 11), Beatriz Haddad Maia (13), Ana Kalinskaia (14) sau Victoria Azarenka (campioană în 2012 și 2013).
Citeşte şi: Monica Niculescu, start lansat în proba de dublu de la Doha