Tragerea la sorţi pentru Indian Wells a avut loc în această dimineaţă, iar cele trei reprezentante ale României au şanse importante să treacă de primul tur, sorţii fiind ceva mai blânzi cu ele. Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Irina Begu speră la rezultate cât mai bune în California.
Două dintre cele trei reprezentante ale României au fost repartizate pe jumătatea superioară de tablou. Astfel, Sorana Cîrstea, cea mai în formă jucătoare a noastră (vine după sferturi la Dubai şi Austin) își va începe aventura în California cu un duel cu o sportivă venită de calificări. În cazul în care va trece mai departe, sportiva din Târgovişte o va întâlni pe Emma Navarro, locul 8 WTA, care vine după succesul de la Merida, unde nu a cedat vreun set. În ciuda formei excelente, sportiva din SUA a fost învinsă de Sori în singurul duel direct, chiar luna trecută, la Dubai, scor 7-6, 3-6, 7-5.
În ceea ce o priveşte pe Jaqueline Cristian, aceasta e tot pe jumătatea superioară de tablou. Ea va debuta în California contra Veronikăi Kudermetova. Rusoaica vine după o optime la Australian Open. Cristian a fost de trei ori faţă în faţă cu Veronika Kudermetova, conducând-o, acum, cu 2-1 la directe. În turul secund, reprezentanta noastră nu avea cum să scape de o întâlnire cu un cap de serie, dar sorţii au fost blânzi, notează Eurosport. În faţa româncei va sta Leylah Fernandez, o sportivă care este mult prea departe de forma arătată odată. În 2025, cele mai bune rezultate ale canadiencei sunt un tur 3 la Melbourne şi un sfert la Abu Dhabi.
Begu are traseu destul de bun
Irina Begu, a treia reprezentantă a noastră la Indian Wells, va debuta în competiţie contra unei sportive din SUA, Li Ann. Aceasta a ajuns în 2025 în finala de la Singapore. Li mai întâlnit-o pe sportiva din Bucureşti în două rânduri, scorul la directe fiind egal.
În cazul în care trece de reprezentanta gazdelor competiției, Begu va lupta în continuare cu Katie Boulter. Britanica nu a mai jucat deloc după Australian Open, iar Irina poate profita de acest lucru. Totuşi, într-un posibil tur trei, misiunea româncei va deveni aproape imposibilă, pentru că în cale i-ar putea ieşi Elena Rybakina.
Pentru prezența în primul tur la Indian Wells, româncele au asigurat câte un cec în valoare de 25.000 de dolari.
Iga Swiatek este campioana en-titre.
Citeşte şi: Anca Todoni, eliminată rapid din calificările pentru Indian Wells