0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVolei„Dubla” dintre SCMU Craiova şi Sighetu Marmaţiei se va juca în Bănie

„Dubla” dintre SCMU Craiova şi Sighetu Marmaţiei se va juca în Bănie

Echipa feminină de volei SCMU Craiova va disputa la sfârşitul acestei săptămâni, pe teren propriu, două partide decisive pentru calificarea la turneul semifinal. Fetele lui Lucian Zlotea se vor duela cu Sighetu Marmaţiei, formaţie care a încheiat ultima în sezonul regulat, cu un singur punct.

Ambele partide se vor disputa la Craiova, în urma unei decizii de comun acord între cele două cluburi. Astfel, primul meci, cel de vineri, este programat de la ora 18.30, în timp ce a doua partidă este programată sâmbătă, de la ora 11.00.

Zlotea: Această „dublă” este capitală pentru noi

Tehnicianul formaţiei craiovene, Lucian Zlotea, a vorbit, pentru GdS, despre importanţa partidelor cu Sighetul Marmaţiei. Totodată, acesta consideră că echipa nu va întâmpina probleme dacă îşi impune jocul.

„Cele două meciuri cu Sighetu sunt cele mai importante, deoarece acum se decide dacă mergem mai departe sau se închide campionatul. Pentru noi, această „dublă” este capitală. Deşi sunt ultimii în clasament, nu trebuie subestimaţi.Totul depinde de noi, de ceea ce jucăm. Dacă reuşim să ne mobilizăm şi să fim concentraţi pe întreaga durată a jocului, nu avem cum să întâmpinăm probleme”, a declarat Lucian Zlotea.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS