Echipa masculină de volei SCMU Craiova merge „ceas” în campionat. Elevii lui Dănuț Pascu au obținut, sâmbătă seară, a șasea victorie consecutivă, după 3-1 (25-18, 18-25, 25-21, 25-17) pe terenul celor de la Unirea Dej. Partida a contat pentru etapa a 17-a din Divizia A1.
Oltenii și-au impus jocul în primul set al întâlnirii de la Dej și au condus încă de la primele puncte. Gazdele nu au avut nicio șansă să recupereze și astfel s-a încheiat 25-18 pentru alb-albaștri. Situația s-a schimbat, însă, în actul secund. Mult mai motivați după pierderea primului set, voleibaliștii din Dej i-au luat tare pe craioveni, iar la jumătatea setului aveau un avans de trei puncte, 17-14. Până la final, diferența a crescut și Unirea a restabilit egalitatea la unu după 25-18.
Oltenii au luat atitudine imediat cum a debutat setul al treilea și au trecut la conducerea jocului cu 6-5. Din acel moment nu au mai cedat inițiativa și s-au impus cu 25-21.
Al patrulea set a fost și ultimul al meciului, deoarece SCMU Craiova și-a demonstrat valoarea și a controlat în totalitate finalul de joc. A fost 25-17 și în actul patru pentru trupa lui Pascu, care pare de neoprit în acest moment în campionat.
SCMU Craiova: Stanislaw, Călin, Jovanovic, Majstorovic, Sestan, Lică, Diaconescu, Grigoraș, Lupu, Georgescu, Teleleu, Olteanu, Suson. Antrenor: Dănuț Pascu.
În urma acestui rezultat, SCMU Craiova are 40 de puncte și se situează pe poziția secundă în clasament. Unirea Dej a rămas la cota 28, pe locul cinci.
În ultima etapă din sezonul regulat, alb-albaștrii vor primi vizita formației ACS Zalău. Meciul este programat pe 29 februarie, de la ora 13.30.
Citește și: Simona Halep, fata „de aur” a tenisului mondial. Victorie mare la Dubai