-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiMisiune aproape imposibilă pentru voleibaliste la Alba Blaj

Misiune aproape imposibilă pentru voleibaliste la Alba Blaj

-

Voleibalistele de la SCMU Craiova au parte de un nou meci de „gală“ în această săptămână, în faţa unei alte echipe europene din Divizia A1. După ce etapa precedentă au primit vizita campioanei Târgovişte, oltencele se deplasează acum la Alba Blaj, formaţia de pe primul loc din clasament şi cea care nu a cedat niciun punct până în prezent. Disputa este programată pentru sâmbăta aceasta, la ora 18.00.

Alba Blaj nu prea mai are nevoie de prezentări, mai ales că este una dintre echipele de volei renumite din România. Săptămâna aceasta tocmai ce a învins-o pe Paok Salonic, chiar în Grecia, în optimile Cupei Cev, iar în campionat are victorii pe linie. Gruparea din Blaj este neînvinsă, mai exact, de 13 meciuri oficiale, ultima dată când a cedat un meci fiind în luna aprilie, la Târgovişte. De partea cealaltă, SCMU Craiova se află la cota şase în clasament după revenirea pe prima scenă a voleiului românesc. Oltencele au bifat două victorii în nouă etape, cu Universitatea Cluj şi Ştiinţa Bacău şi au pierdut de şapte ori.

Zlotea: „Putem pregăti mult mai bine meciul cu Turda“

Lucian Zlotea şi Talita do Nascimento consideră că duelul cu Alba Blaj este unul forte bun pentru a pregăti mai bine partida cu Turda, din ultima etapă a turului.

„Ne aflăm în faţa celui mai greu meci din acest sezon. Sâmbătă jucăm cu Alba Blaj în deplasare, o echipă care este neînvinsă în campionat. Cu Târgovişte am avut momente bune, unele mai puţin bune, dar experienţa şi valoarea lor şi-au spus cuvântul. Miercuri am făcut o vizionare, ştim ce joacă Alba. Cu echipele mari nu avem presiune. Nu putem să ne comparăm cu ele din niciun punct de vedere. Acolo mergem să jucăm pentru noi, să ne dezvoltăm, să învăţăm ceva. Acolo putem pregăti mult mai bine meciul cu Turda, din ultima etapă a turului. Contează în acest meci şi dacă jucăm de la egal la egal, chiar dacă pierdem seturile“, a punctat Lucian Zlotea.

„Mă bucur că am ajuns aici, la Craiova. Îmi place ce am găsit aici, sunt pretenţii şi cred că putem construi ceva frumos aici. Cu Blaj va fi extrem de greu, dar nu avem nimic de pierdut. Cred în această echipă şi, chiar dacă nu am avut rezultate extraordinare până în prezent, mai avem returul la dispoziţie să reparăm situaţia. Indiferent de adversar, noi jucăm extrem de serios. Mai întâi ne luptăm cu cele de la Blaj şi putem învăţa multe de la un asemenea joc. Nu mergem acolo cu gândul la Turda, ci să jucăm la capacitatea noastră maximă“, a menţionat şi Talita do Nascimento.

Citeşte şi: Jucăm acasă cu Unirea Dej, să vină punctele!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Doi craioveni, condamnaţi definitiv pentru vandalizarea sediului FCU Craiova

Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de un bărbat condamnat la opt luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru distrugere. Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa zilei de 9 martie, doi bărbaţi au aruncat cu o substanţă neagră pe clădirea monument istoric în care are sediul FCU Craiova. Cu aceeaşi substanţă a fost stropit şi un Mercedes parcat în faţa clubului. Al doilea inculpat din dosar a primit aceeaşi pedeapsă.

ȘTIRI GdS