Voleibaliştii de la SCMU Craiova mai au un singur meci de disputat în 2021, weekendul acesta, la Baia Mare. Echipa pregătită de Dan Pascu nu-şi permite pas greşit în această deplasare, din care şi-a propus trei puncte, aşa cum specifica tehnicianul într-o conferinţă de presă anterioară. Duelul de la Baia Mare se va disputa miercuri, la ora 17.00.
Tehnicianul Craiovei, Dan Pascu, consideră că meciul de la Baia Mare nu va fi deloc uşor, mai ales că duelul va avea loc în deplasare.
„Cu meciul de la Baia Mare încheiem turul şi aş vrea să o facem într-o manieră frumoasă. Vreau să facem un joc bun, sigur şi să câştigăm. Dar, pentru a reuşi treaba asta, trebuie să producem un volei de calitate pe întreaga durată a meciului. Baia Mare este o echipă redutabilă pe teren propriu. Au pierdut la mare luptă acasă cu Dinamo şi Zalău, aşa că trebuie să tratăm cu maximă seriozitate acest meci. Important este că suntem într-o perioadă bună, băieţii s-au obişnuit cu victoriile şi au chef de joacă, iar de aceea trebuie să ne continuăm seria bună“, a punctat Dan Pascu.
Citeşte şi: Stadionul „Tineretului“ se transformă într-un complex sportiv