6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiVoleibalistele Craiovei au meci greu la Voluntari, vineri seară

Voleibalistele Craiovei au meci greu la Voluntari, vineri seară

-

După două meciuri foarte bune, din care s-a obținut maximum posibil, voleibalistele de la SCMU Craiova au o misiune mult mai dificilă în etapa a 15-a din Divizia A1. Trupa pregătită de Lucian Zlotea se deplasează la Voluntari, una dintre echipele tari ale campionatului, în fața căreia a cedat și în turul din Bănie. Disputa va avea loc vineri seară, la ora 18.00.

Craiova a ajuns la 15 puncte în Divizia A1, bifând, weekendul trecut, și cel de-al cincilea succes stagional (3-0 cu Universitatea Cluj). Această victorie, coroborată cu înfrângerile Mioveniului și Bacăului, le-a urcat pe oltence pe poziția a 8-a în clasament, una la care visam încă de la startul sezonului. Adversarele de vineri formează una dintre cele mai solide formații din Divizia A1, cu șanse reale la titlu în acest an. Voluntari se află, pentru moment, pe locul al 3-lea, cu 35 de puncte, la egalitate cu Alba Blaj și la un singur punct în spatele liderului Târgoviște.

Zlotea: „Momentan suntem în grafic

În cadrul unei conferințe de presă, Lucian Zlotea, antrenorul grupării din Bănie, ne-a mărturisit că, pentru moment, calculele de pe hârtie se potrivesc cu cele din teren și că, oarecum, a cam scăpat de grijile retrogradării.

„Pentru noi vine jocul cu Voluntari, din deplasare, unul foarte dificil împotriva unei echipe de top din Divizia A1. Tot ce putem spera este să facem un joc bun și, de ce nu, să producem o surpriză. Dar va fi extrem de greu. Momentan suntem în grafic, dar trebuie să câștigăm meciurile cu Bacău, Turda, practic cu cele din lupta directă la locul 8. Important este că ne-am cam asigurat acel obiectiv de a nu retrograda, pentru că distanța dintre noi și celelalte echipe contracandidate s-a mărit. În meciurile directe am profitat, am câștigat, așa cum ne și propusesem, dar, atâta timp cât se mai joacă, trebuie să avem mare grijă. Contează mobilizarea atunci când e obligatoriu să câștigi“, a declarat Lucian Zlotea.

Altă abordare a jocului cu Voluntari

Cu siguranță putem juca altceva față de meciul din tur, de aici. Echipa mea este mult mai legată, sunt alte condiții, dar și peste Voluntari a trecut o jumătate de campionat. Și ele s-au schimbat, dar este un meci din care nu avem nimic de pierdut. Vom încerca să ne facem jocul și să luptăm pentru orice minge. Sincer, ne gândim deja la meciul cu Dinamo, de la mijlocul săptămânii viitoare. Este un joc ceva mai abordabil decât acesta, dar mai este până acolo. Contează mult cum arătăm ca echipă în acest meci, atitudinea, pentru că este un fel de pregătire pentru duelul următor.

Ca în orice sport, când se leagă victoriile, moralul este ridicat. Știm cu cine am jucat și cu cine urmează să evoluăm. Abordarea meciurilor va fi total diferită, pentru că următorii adversari sunt mai valoroși. Contează mult că am câștigat cu Mioveni și Cluj și sper ca atitudinea de am avut-o până acum să ne-o menținem și pe viitor“, a adăugat tehnicianul oltean.

Citește și: SCM Craiova vrea să închidă de tot poarta! Anastasija Babovic va juca în Bănie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS