0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiÎncă tragem speranţe la locul 8! SCMU Craiova, victorie în cinci seturi cu Bacău

Încă tragem speranţe la locul 8! SCMU Craiova, victorie în cinci seturi cu Bacău

Când presiunea era destul de mare, iar rezultatul mai important decât oricare altul de până acum, SCMU Craiova a reuşit, din nou, să se ridice la un nivel bun. Ce-i drept, rezultatul de la final nu este satisfăcător 100%, pentru că în acest moment tot Bacăul are prima şansă la locul 8, dar important este că totul se va juca până la final.

Formaţia feminină de volei din Bănie avea nevoie de trei puncte cu Bacău, miercuri după masă, dar, la final, a luat doar două! Oaspetele, care şi aşa se aflau într-o creştere vizibilă de formă, s-au montat mai bine în primele seturi şi au luat un punct mare de pe terenul craiovencelor. A fost 3-2 (26-28, 25-21, 22-25, 25-17, 15-8) pentru SCMU, care rămâne în continuare în spatele adversarelor cu un singur punct, cu trei etape înainte de finele campionatului regular.

Primul set al meciului a fost şi cel mai echilibrat. SCMU Craiova s-a aflat la conducere pe tabelă până spre final, când oaspetele au revenit aproape nesperat. 17-13 şi 23-20 au fost cele mai importante avantaje ale oltencelor, dar Bacăul a întors soarta meciului. Mai întâi, setul a intrat în prelungiri, iar gruparea moldoveană a trecut în faţă după 28-26.

În actul secund, trupa lui Zlotea a reintrat în meci şi a restabilit egalitatea pe tabelă după 25-21, dar startul setului secund a fost de coşmar. Jucătoarele de la Bacău s-au distanţat extrem de mult, iar misiunea craiovencelor a devenit imposibilă. Se ajunsese la un moment dat chiar şi la scorul de 15-6 în favoarea echipei oaspete, care nu a mai cedat iniţiativa până la final. A fost 25-22, iar obiectivul Craiovei deja era ratat, într-o oarecare măsură.

Nu au renunţat când era mai greu

Chiar dacă obiectivul nu a fost atins în acest joc, şi anume victoria de trei puncte, voleibalistele de la SCMU Craiova nu au renunţat la gândul unei victorii cu Bacău nici la 1-2. Setul al patrulea a fost unul chiar bun, câştigat categoric de alb-albastre cu scorul de 25-17. A urmat, bineînţeles, decisivul, care a fost gestionat impecabil de trupa din Bănie.

Încă de la primele mingi s-a văzut o diferenţă de joc şi un moral mult mai bun al Craiovei, care s-a desprins la 5-1. Treptat, formaţia din Moldova a mai recuperat din deficit, iar la 9-7 Zlotea a solicitat time-out. Decizia a fost una mai mult decât inspirată, pentru că oltencele au început din nou să puncteze pe tabelă. La final, gazdele s-au impus cu 15-8 şi încă mai trag speranţe la locul al 8-lea.

Pentru SCMU Craiova vor urma jocuri dificile, cu Alba Blaj şi Târgovişte, dar şi un meci cu Turda, din care trebuie scos maximum. Pentru a încheia pe poziţia a 8-a, alb-albastrele sunt nevoite ca în ultimele trei runde să obţină cu cel puţin un punct mai mult decât Bacăul.

Citeşte şi: Jaqueline Cristian, în lacrimi, a părăsit turneul de la Doha într-un scaun cu rotile

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS