Când nimic nu merge, iar calculele de pe hârtie nu ies cu cele din teren, intervin alți factori, care, implicit, schimbă cursul jocului. Așa s-a întâmplat și în partida din semifinalele Cupei României dintre Arcada Galați și SCMU Craiova, unde soarta partidei s-a schimbat în favoarea campioanei după mai multe decizii iritante și total greșite ale arbitrilor. La final, Galațiul s-a impus cu 3-1 (22-25, 25-20, 25-14, 27-25), dar victoria a fost umbrită de tot ceea ce s-a întâmplat pe parcursul partidei. Cert este, însă, că vor juca cu trofeul pe masă, iar SCMU Craiova mai trebuie să aștepte încă un an cel puțin pentru a-și îndeplini visul.
Imediat după finele primului set, câștigat de SCMU Craiova cu 25-22, au apărut și așa-zisele erori de arbitraj, care nu doar că au băgat Arcada în meci, dar i-au și iritat extrem de mult pe olteni, în special pe Laurențiu Lică. Acesta a avut mai multe discuții contradictorii cu arbitrii întâlnirii și a fost și schimbat de Dan Pascu, pentru a nu se isca vreo pedeapsă. În cele din urmă, Arcada a câștigat setul și implicit plusul de moral de care avea nevoie pentru restul partidei.
Misiunea arbitrilor îndeplinită, SCMU descumpănită
În actul al treilea, pe fondul tuturor întâmplărilor de până atunci, SCMU a cedat mental, iar Arcada a dominat. Aceștia au trecut în avantaj pe tabelă după 25-14, iar în actul al patrulea jocul s-a schimbat din nou. Dan Pascu a reușit, cumva, să-și remotiveze echipa, iar alb-albaștrii au început să le pună probleme din nou adversarilor. S-a ajuns chiar și în prelungiri, dar Galațiul a închis meciul la 27-25.
Croaţii Ivan Raic şi Filip Sestan (ex-SCMU Craiova) au fost cei mai buni de la gălăţeni, cu 18 puncte fiecare. Marian Bala a adăugat 11 puncte. De la craioveni s-au evidenţiat Bela Bartha (13) şi Keith Pupart (11).
Citește și: SCM Craiova, prestație lamentabilă la Zalău