3.1 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiVolei (F) / România a revenit spectaculos de la 1-2 şi s-a impus la Budapesta

Volei (F) / România a revenit spectaculos de la 1-2 şi s-a impus la Budapesta

Şi la feminin merge treaba ca pe roate. România a învins formaţia Ungariei, cu scorul de 3-2 (27-25, 23-25, 21-25, 25-18, 15-11), sâmbătă, la Budapesta, în Grupa C a competiţiei Golden League şi astfel a obţinut a doua victorie din grupă. Disputa cu Ungaria s-a încheiat după două ore şi 13 minute de joc.

România a câştigat primul set cu 27-25, după ce a salvat o minge de set, le-a cedat pe următoarele două, dar a avut o revenire în ultima parte a meciului, când a reuşit să încline balanţa.

Rodica Buterez, cu 20 de puncte, a fost cea mai bună jucătoare a echipei antrenate de Guillermo Naranjo Hernandez. Adelina Budai-Ungureanu a contribuit cu 15 puncte, iar Didona Iuna Cătălina Zadorojnai a adăugat 11 puncte.

În clasament, România se află pe primul loc, cu 2 victorii (4 puncte), urmată de Ucraina, 1 victorie (4 puncte), şi Ungaria, zero victorii (1 p).

Următoarele meciuri din grupă se vor juca între Ungaria şi Ucraina, la Budapesta, pe 2 şi 4 iunie. România va juca ultimul meci al grupei, pe 8 iunie, la Alexandria.

Citeşte şi: Volei (M) / „Tricolorii“ au luptat din greu pentru victoria cu Macedonia de Nord

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS