5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiVolei / Mergem la Euro! România a trecut de Albania și e la turneul final

Volei / Mergem la Euro! România a trecut de Albania și e la turneul final

Naţionala masculină de volei a României s-a calificat la Campionatul European din 2023, sâmbătă seara, după ce a învins echipa Albaniei cu scorul de 3-0 (25-13, 25-19, 25-17), la Tirana, în ultimul său meci din Grupa G a preliminariilor. Tricolorii au avut nevoie de doar 64 de minute pentru a obţine victoria care le-a adus câştigarea grupei şi calificarea la Campionatul European.

Rareş Bălean, cu 20 de puncte, a fost cel mai bun jucător al echipei antrenate de Sergiu Stancu. Robert Aciobăniţei a avut şi el o evoluţie foarte bună, cu 16 puncte. De la gazde s-a remarcat Anton Qafarena, cu 10 puncte.

De notat că din lotul României au făcut parte și trei jucători de la SCMU Craiova: Robert Calin, Florian Bartha și Sergio Diaconescu. De asemenea, căpitanul Laurențiu Lică este team managerul echipei naționalei.

România a ocupat primul loc în clasament, cu 5 victorii (15 puncte, 17-6 setaveraj), Elveţia va încheia pe locul secund, având 4 victorii (12 p, 14-7), Bosnia-Herţegovina, 1 victorie (4 p), Albania, 1 victorie (2 puncte). Ultimul meci, Elveţia – Bosnia, va avea loc duminică 21 august.

La turneul final se califică cele şapte câştigătoare ale grupelor preliminare, precum şi cele mai bune cinci echipe de pe locurile secunde.

Citește și: Emma Răducanu, eliminată de Pegula în optimile de la Cincinnati

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS