4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiTurneu tare în Polivalentă pentru SCMU Craiova: „Ne aşteptăm la meciuri frumoase!“

Turneu tare în Polivalentă pentru SCMU Craiova: „Ne aşteptăm la meciuri frumoase!“

Echipa masculină de volei SCMU Craiova va disputa, joi, vineri şi sâmbătă, în Sala Polivalentă din Bănie, trei jocuri de pregătire în vederea startului noului sezon. La Craiova vor veni Zalău, Steaua şi Universitatea Cluj, iar tehnicianul formaţiei alb-albastre, Dan Pascu, garatează spectacol de calitate.

„Pentru primele meciuri din acest sezon, echipa s-a prezentat bine. Am jucat exact şi mă mulţumeşte spiritul băieţilor în momentul în care au intrat pe teren. A fost o atmosferă bună în teren, o dorinţă de victorie, o putere de luptă deosebită, iar, în final, am reuşit trei victorii cu echipe destul de bune.

Ne aşteaptă un nou turneu, de această dată acasă. Meciurile se vor desfăşura joi, vineri şi sâmbătă în compania echipelor Zalău, Steaua Bucureşti şi Universitatea Cluj. Ne aşteptăm la meciuri frumoase, aşteptate şi invit iubitorii de volei şi nu numai să vină la sală, să ne vadă la lucru. Cu siguranţă vor avea ce să vadă, pentru că avem o echipă nouă, cu jucători străini de calitate“, a declarat Dan Pascu.

Citeşte şi: Marius Măcicăşan, pus pe treabă la SCM: „Vrem să creştem de la an la an!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS