SCMU Craiova nu a reuşit, miercuri seară, să producă una dintre cele mai mari surprize din CEV Cup. Oltenii au ratat calificarea în faza optimilor de finală după un meci retur extrem de dificil cu Fenerbahce. La Istanbul, trupa lui Dan Pascu a cedat cu 3-0 (25-15, 25-14, 25-18) și 15-11 în setul de aur și astfel a părăsit competiția în 16-imi. Chiar și în aceste condiții, SCMU iese cu capul sus din CEV Cup și cu o victorie istorică împotriva unui „gigant“ al Europei (n.r. – 3-1 în tur cu Fenerbahce).
Craiovenii au început cu trac meciul și acest lucru s-a resimțit și în desfășurarea jocului. Fenerbahce a dominat partida, a profitat din plin și de susținerea fanilor și nu a avut probleme deloc în primele trei seturi. Gazdele s-au impus la 15, 14, respectiv 18 și au împins meciul spre setul de aur. Acolo, oltenii au forțat și au mers de la egal la egal cu adversarii o bună perioadă de timp, ba chiar au și condus la un moment dat. Din păcate, turcii s-au montat excelent și au închis jocul cu 15-11.
Aventura europeană pentru SCMU s-a încheiat odată cu acest eșec, iar acum toate gândurile merg spre campionat. În data de 19 noiembrie, alb-albaștrii se vor duela cu Rapid, la București.
Citeşte şi: Ruud merge în semifinalele Turneului Campionilor, Nadal se întoarce acasă