Echipa feminină de volei SCMU Craiova întâlneşte astăzi, de la ora 16.00, în Sala Polivalenntă din Bănie, pe Dinamo Bucureşti, într-un meci al etapei a 10-a din Divizia A1. Acesta este primul joc al săptămânii contra bucureştencelor. Spunem asta pentru că vineri, de la ora 17.00, cele două formaţii se reîntâlnesc, tot în Bănie, în Cupa României.
Antrenorul craiovencelor, Marius Măcicăşan, şi-ar dori să obţină victoria în ambele confruntări, dar a admis că jocul din campionat este prioritar.
„Urmează două meciuri cu Dinamo şi noi, ca echipă, o să facem tot posibilul să ne ridicăm la nivelul acestui derbi şi să obţinem rezultate pozitive. Va fi greu, pentru că Dinamo a arătat că are un joc solid, în primul rând pe primirea din serviciu, apoi în atac. Cheia este simplă, fetele noastre trebuie să fie mai bune şi să le oprim cu atacul. Campionatul m-ar interesa mai tare. De aceea am hotărât ca să jucăm primul meci în campionat. O victorie ne-ar ajuta mult în realizarea obiectivului. În Cupă, ţinând cont de meciul din tur, care s-a pierdut cu 3-1, ar trebui să obţinem o victorie cu 3-0 ca să ne calificăm“, a comentat Marius Măcicăşan.
Citeşte şi:
- Box | Luis Camen – campion naţional, Ion Joiţa – fericit (VIDEO)
- FIBA Europe Cup | SCMU Craiova este pregătită pentru marele duel cu FC Porto