Voleibaliștii de la SCMU Craiova nu au avut emoții în partida disputată sâmbătă la prânz, la Suceava. Formația alb-albastră s-a impus cu scorul de 3-0 (25-18, 25-15, 25-17) și astfel bifează cel de-al doilea succes din 2023. Partida a contat pentru etapa a 14-a din Divizia A1.
Trupa lui Dan Pascu nu s-a forțat prea tare în meciul de la Suceava și a jucat fix cât a fost nevoie. Gazdele au încercat să se ridice la nivelul meciului, însă valoarea oltenilor s-a observat și cu ochiul liber, iar cele trei puncte au avut un destinatar sigur.
În urma acestui succes, SCMU Craiova a făcut 30 de puncte și a egalat-o pe Arcada Galați în clasament (un meci mai puțin disputat). În etapa următoare, craiovenii vor primi vizita echipei Universitatea Cluj.
Citește și: Handbal / „U“ Craiova, victorie mare cu CSU Galați și calificare în turul 1 al Cupei