4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiVolei (m) / SCMU Craiova intră în play-off de pe locul patru! Victorie în ultima etapă cu Știința București

Volei (m) / SCMU Craiova intră în play-off de pe locul patru! Victorie în ultima etapă cu Știința București

Voleibaliștii de la SCMU Craiova au câștigat sâmbătă seară, în Polivalenta din Bănie, disputa cu Știința București, din ultima etapă a campionatului regular din Divizia A1. Formația olteană s-a impus cu scorul de 3-0 (25-13, 27-25, 25-17) și astfel a încheiat prima parte a sezonului pe locul al patrulea, ceea ce face ca în play-off să aibă avantajul terenului propriu.

Duelul de la Craiova nu a avut istoric, alb-albaștrii impunându-se fără prea mari bătăi de cap împotriva unei echipe destul de modeste din Divizia A1. Neavând nici o miză extrem de mare această întâlnire, tehnianul Dan Pascu și-a permis pe parcursul jocului să ruleze jucătorii și să-i bage în teren și pe cei care au evoluat mai puțin până acum. La final, SCMU s-a impus clar, scor 3-0.

Partea grea a campionatului de acum începe, pentru că alb-albaștrii o vor întâlni în play-off pe Rapid, una dintre rivalele dintotdeauna. Prima dispută va avea loc în Bănie, apoi meciul se va muta în Giulești. În caz de egalitate, decisivul pentru un loc în semifinale se va ține în Polivalenta din Craiova.

Citește și: Handbal / România U19 are grupă tare la Europeanul de la Pitești

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS