6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVolei / Victorie de răsunet! România învinge dramatic Croația și e în sferturi la Euro

Volei / Victorie de răsunet! România învinge dramatic Croația și e în sferturi la Euro

Echipa națională de volei masculin a României a reușit în această seară o victorie istorică în optimile Campionatului European. S-a calificat în sferturile de finală ale competiției după un succes obținut în setul decisiv în fața Croației, scor 3-2 (25-17, 25-20, 17-25, 26-28, 15-12).

Echipa națională de volei masculin a României s-a calificat în sferturile Campionatului European. A trecut în cinci seturi de reprezentativa Croației, după un meci care a durat două ore și jumătate. Tricolorii au avut nevoie de set decisiv pentru a ajunge în sferturi, chiar dacă au condus cu 2-0 și au ratat o minge de meci în setul 4, potrivit eurosport.ro.

România a dominat în primul set

România a început perfect jocul și a luat avans încă din startul partidei, atunci când s-a distanța la 5-1 în primul set. Ecartul băieților noștri a crescut. La jumătatea primului act, România avea opt pași în fața adversarei, 12-4. Croația a încercat să se apropie la 8-13. A fost insuficient, întrucât primul set a fost pus în dreptul României, scor 25-17.

Serie incredibilă în setul 2

România a început la fel de curajos și setul al doilea, nedându-i șanse adversarei să intre în meci. S-a mers cap la cap până la 8 egal, moment în care România a apăsat pedala de accelerație și s-a detașat la 16-8. A reușt 8 puncte consecutive. Și de această dată, balanța a fost înclinată tot în favoarea tricolorilor. Aceştia au închis setul al doilea cu 25-20.

Serviciul „tricolorilor” n-a mai funcționat în setul 3

Croația nu a vrut să treacă neobservată în meci și a replicat serios în setul al treilea, pe care l-a început mult mai bine. A venit rândul adversarilor să se detașeze la 5-1. Aceştia şi-au păstrat ecartul pe toată durata setului, terminat 25-17 în favoarea lor. Scorul la general s-a strâns astfel la 2-1, croații având gândul de a împinge partida în decisiv.

Revenire senzațională în setul 4

Setul al patrulea a fost și cel mai echilibrat al întâlnirii de la Varna. Croația a început mai bine, dar România a venit tare din spate și a reechilibrat setul. Pe final, adversarii au luat elan, 22-19, dar tricolorii au obținut patru puncte la rând, pentru a întoarce scorul 23-22.

România a avut minge de meci și de calificare în sferturi, dar finalul partidei de la Varna a fost unul cu suspans maxim deasupra fileului. Croația a jucat pentru totul sau nimic. Adversarii au gestionat însă perfect ultimele secvențe ale setului al patrulea și au închis setul la 28-26, împingând partida în set decisiv.

Decisivul a început sub semnul echilibrului

Decisivul a început din nou sub semnul echilibrului. România a luat repede avans, 6-2. Croația s-a apropiat la 6-5, dar finalul le-a aparținut băieților noștri, care s-au impus cu 15-12 și care se califică în sferturi.

Mai departe, în următoarea fază a competiției, România va întâlni învingătoarea partidei Franța – Bulgaria, meci care are loc tot în această seară, la ora 20:30.

Citeşte şi: Canotaj / Cinci echipaje românești au impresionat la Mondiale și merg la JO 2024

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS