Echipa masculină de volei SCMU Craiova a obținut, sâmbătă seară, o nouă victorie splendidă în Sala Polivalentă din Bănie. Formația olteană s-a impus cu scorul de 3-0 (25-20, 33-31, 25-20) în fața rivalei SCM Zalău și astfel a ajuns la cota 15 în clasamentul Diviziei A1. Partida a contat pentru etapa a șaptea.
Craiova a fost echipa mai bună în duelul de sâmbătă, chiar dacă scorul pe seturi a fost extrem de strâns. S-a încheiat 3-0, dar nu fără multă muncă depusă și tensiune. Primul set a fost adjudecat de Craiova la 20, asta după ce a și condus aproape în permanență ostilitățile. Al doilea, în schimb, a produs mari emoții în rândul ambelor formații, dar și al spectatorilor prezenți la joc. Zalău a condus încă din start, iar la jumătatea secvenței avea un avans chiar și de cinci puncte, scor 18-13.
Dănuț Pascu a solicitat un timeout care s-a arătat excelent, venit chiar la timpul potrivit. Echipa sa a început să adune puncte, iar setul a ajuns chiar în prelungiri. După mai multe mingi contestate atât de tabăra gazdă, cât și de cea vizitatoare, abia la 32-31 s-a făcut diferența în favoarea craiovenilor.
Joc tactic excelent, victorie meritată pe deplin!
Actul al treilea a început la indigo cu cel de-al doilea, Zalăul având inițiativa. Oaspeții au condus pe tabelă o bună perioadă, dar la 15 s-a restabilit, din nou, egalitatea. Așa cum ne-a obișnuit în acest joc, gruparea lui Dănuț Pascu a făcut „legea“ și pe finalul setului trei, iar victoria le-a revenit alb-albaștrilor fără doar și poate, scor 3-0.
Acest succes este cel de-al patrulea înregistrat de Craiova pe teren propriu din tot atâtea jocuri și al cincilea din campionat. Cu victoria de sâmbătă, oltenii s-au cocoțat pe poziția a doua în Divizia A1, cu 15 puncte.
Pentru SCMU Craiova va urma o deplasare la București, pentru partida cu Știința.
Citește și: Handbal (f) / Se vrea continuitate! SCMU Craiova caută victoria la Baia Mare