2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiVolei (m) / Marin Dukic, singurul jucător al Craiovei prezent în echipa etapei a 8-a

Volei (m) / Marin Dukic, singurul jucător al Craiovei prezent în echipa etapei a 8-a

Victoria și evoluția bună a lui SCMU Craiova din partida cu Ştiinţa Bucureşti, din etapa a 8-a a Diviziei A1, nu puteau trece neobservate de către membrii Federaţiei Române de Volei. Reprezentanţii forului au inclus în cea mai bună echipă a rundei unul dintre voleibaliştii Craiovei, în speţă Marin Dukic.

Iată cum arată echipa etapei a 8-a:

Centrii:

Franco Medina (Știința Baia Mare). Argentinianul a avut o evoluție foarte bună în victoria, de pe teren propriu, cu 3-0 în fața Unirii Dej. Cifrele centrului băimărean sunt foarte bune: 14 puncte (+13), cu 90% procentaj de reușită în atac. Și-a mai trecut în cont 5 blocaje.

Nicolae Ghionea (Dinamo București). O evoluție excelentă pentru centrul dinamovist. A contribuit cu 10 puncte (+10), dintre care un as și patru blocaje. 71% din mingile jucate în atac și-au atins ținta.

Extreme:

Marin Dukic (SCMU Craiova). Oltenii s-au impus 3-0 pe terenul Științei București, iar omul meciului a fost belgianul. 19 puncte (+13) în contul său, dintre care un as și două blocaje. A servit foarte bine, iar în atac a avut 67% procentaj de reușită. Pe preluare, 45% recepție pozitivă și 20% recepție excelentă.

Christian Fromm (Dinamo București). A doua oară consecutiv în echipa etapei, neamțul a reușit 17 puncte (+15) în victoria de la Zalău, dintre care un as și două blocaje. În atac a avut 58% procentaj de reușită. Pe preluare au fost ceva probleme: 39% recepție pozitivă și 15% excelentă.

Coordonator:

Cameron Keen (Rapid București). Un rol important în victoria de pe terenul Stelei. Și-a pus coechipierii în valoare și a făcut alegeri bune, în teren, în momentele importante. A dat siguranță prin pasele sale.

Libero:

Sergio Diaconescu (Dinamo București). A treia prezență în echipa etapei pentru liberoul naționalei României. Din nou foarte bun pe preluare, 60% recepție pozitivă și 20% recepție excelentă.

Opus:

Da Silva Pereira Wagner (Rapid București). În derby-ul contra Stelei, brazilianul a fost de neoprit. A reușit nu mai puțin de 24 de puncte (+16), dintre care un as și un blocaj. A servit foarte bine, iar în atac a avut 49% procentaj de reușită.

Antrenorul etapei:

Bogdan Tănase (Dinamo București). Alb-roșiii și-au găsit cadența. După ce au pierdut în prima etapă, au urmat șase succese consecutive. Tehnicianul dinamovist a găsit formula de bază pentru echipă, iar după victorii cu Arcada Galați și Corona Brașov, a urmat și cea de la Zalău.

Citeşte şi: Volei (m) / SCMU Craiova – Steaua, derbi de maxim interes în Bănie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS