4.2 C
Craiova
miercuri, 22 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăSportVoleiVolei (m) / SCMU Craiova, cu gândul la trei puncte şi în duelul cu Unirea Dej

Volei (m) / SCMU Craiova, cu gândul la trei puncte şi în duelul cu Unirea Dej

Echipa masculină de volei SCMU Craiova va disputa în acest weekend un meci important cu Unirea Dej, din cadrul rundei cu numărul 14 din Divizia A1. Duelul de la Dej este programat sâmbătă, de la ora 18.00.

SCMU Craiova trece printre unele dintre cele mai frumoase momente ale sale din acest sezon! Formaţia lui Dănuţ Pascu se află pe locul al doilea în campionat, cu 27 puncte şi cu şanse mari de a se lupta la podium în acest an. În acest weekend, oltenii se vor deplasa la Dej, unde vor da peste o echipă incomodă, capabilă să producă puţină teamă pe parcursul unui joc. Totuşi, alb-albaştrii pornesc ca favoriţi şi au ca obiectiv cele trei puncte puse în joc.

„Ne asteaptă un meci dificil, să nu uităm că Dejul a câștigat acasă cu Steaua și Arcada. Ne pun în gardă aceste victorii și eu consider că ne-am luat toate măsurile de rigoare pentru a face un joc bun și a câștiga această partidă. Unirea Dej este o echipă incomodă, luptătoare, are în componență jucători de valoare, printre ei Suson și Grigoraș, care au jucat și la Craiova. Trebuie să privim cu încredere acest meci, cu optimism, să jucăm la adevărata noastră valoare”, a declarat Dănuț Pascu

Din 2019, SCMU Craiova a câştigat toate disputele cu Unirea Dej, atât din deplasare, cât şi din propriul fief.

De menționat că, în acest sezon, Steaua București și Arcada Galați au plecat învinse de la Dej.

Citeşte şi: Se retrage Sorana? Anunţul care i-a dat peste cap pe fanii tensiului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS