Voleibaliştii de la SCMU Craiova încă trag speranţe la o posibilă finală în Divizia A1. Gruparea alb-albastră va disputa vineri, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă din Bănie, cel de-al doilea duel cu Braşov, din cadrul semifinalelor campionatului. Un succes i-ar propulsa pe olteni într-un meci decisiv, care ar urma să aibă loc „sub Tâmpa“, în timp ce orice victorie a Coronei ar încheia calculele semifinalei.
La aproximativ o săptămână distanţă de primul joc, câştigat de Corona Braşov cu 3-1, formaţia lui Dănuţ Pascu revine în faţa propriilor suporteri pentru unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului. Craiova va face tot posibilul pentru a rămâne în „cărţi“ în această întâlnire, dar misiunea nu va fi una uşoară.
Rezultatele directe nu le oferă craiovenilor un avantaj moral, Corona impunându-se în toate partidele şi din campionatul regular (n.r. 3-0 în ambele jocuri).
Citeşte şi: Gabi Ruse şi Sorana Cîrstea joacă azi în turul 2 la Miami! Când intră pe teren