0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeInvestigaţii dermatologice şi ORL gratuite, prin CAS, la Phoenix-Medicover

Investigaţii dermatologice şi ORL gratuite, prin CAS, la Phoenix-Medicover


Consultaţii şi investigaţii gratuite, în sistemul privat, cu grijă şi condiţii moderne pentru pacienţi. Este oferta centrului medical Phoenix-Medicover, care îşi extinde constant plaja de servicii şi, prin colaborarea cu Casa de Asigurări de Sănătate, le asigură oltenilor acces la tratamente fără costuri, pe baza biletului de trimitere.
Cele mai recente specialităţi care oferă astfel de servicii sunt dermato-venerologia si O.R.L.

Dermatoscopii, cauterizări şi tratamente chirurgicale prin CAS, la dermatologie

La specialitatea dermatologie, în pachetul CAS sunt incluse o serie de beneficii, pe lângă consultaţie. „Pacienţii sunt obişnuiţi cu ideea că nu plătesc consultaţia, dar scot bani din buzunar pentru toate investigaţiile. Însă trebuie să ştie că în baza biletului de trimitere, la dermatologie ei pot beneficia de videodermatoscopii, de cauterizare sau tratamente chirurgicale pentru tumorile cutanate, de programul pentru psoriazis sau dermatită atopică”, transmite dr. Rucsandra Dascălu.

„Avem aparate de ultimă generaţie pentru screening-ul aluniţelor şi tot ce trebuie pentru asistenţa pacienţilor cu patologii dermatologice şi venerologice, atât adulţi, cât şi copii, chiar sugari”.

Specialitatea Dermatologie a Centrului Phoenix-Medicover acoperă şi servicii de estetică precum mărire şi contur buze cu acid hialuronic sau tratarea ridurilor cu toxină botulinică.

„Tot pe partea de dermatologie estetică, în această perioadă de toamnă-iarnă, care este propice pentru peelingul chimic, avem o ofertă de trei şedinţe plus una gratuită. Peelingul este ideal pentru tenul cu probleme acneice, dermatita seboreică, pete pigmentare, pentru riduri fine şi rejuvenare facială. După prima şedinţă se văd deja îmbunătăţiri, Nu am avut pacientă care să fi făcut o şedinţă şi să nu mai vină, din contră, pacientele noastre revin anual”.

Fibroscopie şi audiograme fără costuri la O.R.L.

Şi la cabinetul O.R.L. pacienţii au acces la investigaţii gratuite, prin contractul cu CAS. Se pot face fibroscopii (examinări cu o cameră video flexibilă, cu fibră optică) pe baza biletului de trimitere si audiogramele sunt decontate integral, menţionează medicul primar Rodica Stoian. Şi această specialitate are adresabilitate pentru orice vârstă. „Examinăm şi copii, chiar de la naştere”.

Aparatură performantă pentru precizia diagnosticului oftalmologic

Echipamentele de ultimă generaţie sunt prezente şi în cadrul cabinetului de oftalmologie de la Phoenix-Medicover, contribuind la diagnosticarea precisă a afecţiunilor specifice. Dr. Cicoş Daniela, medic oftalmolog în cadrul centrului Phoenix-Medicover recomandă un control de rutină anual, pentru monitorizarea sănătăţii ochilor.

Consultaţia de bază cuprinde evaluarea acuităţii vizuale, autorefractometrie computerizată, examen biomicroscopic al polului anterior, examen fund de ochi, măsurare tensiune oculară şi prescripţie ochelari.

„Este foarte important de ştiut că există afecţiuni oftalmologice asimptomatice care se pot diagnostica doar în urma unui consult de specialitate. Sunt simptome care pot apărea ca o consecinţă a unor afecţiuni generale. Tulburările de vedere nu trebuie ignorate pentru că se pot agrava şi pot avea impact negativ asupra vieţii, e important să fie depistate şi tratate la timp”, transmite dr. Cicoş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS