4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeDr. Radu Popa: Ischemia poate evolua fără durerea tipică. Controlul este recomandat

Dr. Radu Popa: Ischemia poate evolua fără durerea tipică. Controlul este recomandat

Boala cardiacă ischemică este una dintre afecțiunile inimii care necesită o atenție deosebită. Dacă nu este tratată, poate duce la o calitate a vieții scăzută, aritmii, insuficiență cardiacă, infarct și chiar deces. De multe ori, aceasta poate fi „silențioasă”, poate evolua în lipsa unor manifestări evidente (o simplă jena retrosternală sau echivalente de angină cum ar fi lipsa de aer, aritmii). Acesta este motivul pentru care se recomandă să mergem periodic la cardiolog pentru un consult de rutină, mai ales odată cu înaintarea în vârstă. O ecografie cardiacă ne poate salva viața.

Factorii de risc pentru ischemia cardiacă

Probabilitatea ca un pacient să aibă ischemie cardiacă crește dacă sunt prezenți factori de risc pentru bolile cardiovasculare (dislipidemie, diabet, hipertensiune arterială, fumat, antecedente familiale de boli cardiovasculare), dacă există modificări ECG de repaus, dacă există disfuncție a ventricului stâng care sugerează boala ischemică sau daca scorul de calciul coronarian este crescut, spune dr. Radu Popa, medic cardiolog la Centrul Speranța.

Stresul psihosocial, depresia și anxietatea sunt asociate cu un risc crescut de boală ischemică și cu un prognostic prost pe termen lung. Expunerea la poluanții din aer crește riscul de infarct miocardic, precum și spitalizarea și decesul pacientilor cu ischemie cardiacă.

Cum se manifestă boala ischemică

Boala ischemică este una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial, atrage atenția dr. Radu Popa, cardiolog la Centrul Medical Speranța din Craiova. Arterele inimii sunt afectate, iar inima nu mai funcționează cum trebuie, deoarece aportul sanguin de oxigen și substanțe nutritive este insuficient, explică medicul.

„Cardiopatia ischemică poate fi dureroasă, dar și nedureroasă. Printre manifestările care trebuie să ne dea de gândit se numără durerea în piept (angină pectorală), care poate apărea îndeosebi în timpul efortului fizic, când e frig sau în urma unui stres puternic. Oboseala puternică și senzația că nu avem aer pot fi alte simptome. Iar când simțim deja o durere intensă în piept, care se extinde spre spate, gât sau spre braț și e însoțită și de transpirație și respirație dificilă, putem avea chiar un atac de cord”, spune dr. Radu Popa.

Consultul cardiologic și ecografia cardiacă pot fi salvatoare

Uneori, boala ischemică poate evolua fără simptome în fazele inițiale și poate debuta brusc prin simptome severe. „Pentru că există această posibilitate să suferim de boală ischemică fără să știm, e important ca pacienții să înțeleagă de ce trebuie să meargă la consult chiar și când aparent nu au probleme majore. Investigațiile periodice pot depista boala precoce și, astfel, se poate institui tratament de specialitate mai repede, spre binele pacientului”, transmite specialistul Centrului Speranța, unde pacienții beneficiază de o ecografie ultraperformantă 4D, cea mai avansată ecografie cardiacă de la ora actuală.

Controlul cardiac, recomandat după infecția cu Covid

În această perioadă, medicul Radu Popa le recomandă și pacienților care s-au infectat cu noul coronavirus să vină la un control cardiologic post infectie, deoarece angina pectorală nou aparută poate demasca o boală ischemică latentă veche. Studiile recente au arătat că infecția cu Sars Cov2 poate produce modificări importante la nivel cardiac, inclusiv agravarea unei angine pectorale preexistente.

Ghidurile europene de cardiologie recomandă o ecografie cardiacă la toți pacienții cu angină pectorală. Ecocardiografia 4D oferă în acest sens informații în plus și prin evaluarea deformării cardiace longitudinale globale, transmite dr. Radu Popa.

Centrul Medical Speranța se află în Craiova, pe str. Înfrățirii, nr. 16. Telefon: 0771.493.887.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS