0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeIon Prioteasa deschide lista pentru Senatul României

Ion Prioteasa deschide lista pentru Senatul României

Aveți o vastă experiență în politică și administrație. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ați învățat în toți acești ani?
Mai mult decât orice, cred că lecția cea mai importantă pe care am asimilat-o – și nu doar eu, ci mai toți cei care au activat în administrația publică locală în această perioadă – rămâne „lecția“ fondurilor europene. Am fost parte a acestei echipe care a parcurs și perioada de preaderare, și cea care a urmat anului 2007. Împreună, am învățat în permanență cum să folosim cât mai bine pârghiile oferite de Uniunea Europeană, să identificăm principalele necesități ale comunităților, dar și programele prin care ele își puteau găsi rezolvarea. O experiență valoroasă ne-a condus până în acest punct, în care putem spune că am accelerat dezvoltarea județului nostru cu câteva decenii, derulând mari investiții care, în lipsa fondurilor nerambursabile, ar fi fost extrem de dificile, dacă nu chiar imposibile.

Ați fost până în urmă cu puțin timp președintele CJ Dolj. Acum candidați pe locul I la Senat. Cu ce gânduri vă îndreptați către noua funcție politică?
Rămân devotat cauzei Doljului și, în următorii 4 ani, alături de colegii din PSD, îmi doresc să fac auzită vocea locuitorilor din județ la cel mai înalt nivel al Legislativului. Voi continua să îmi dedic întreaga experiență și toate energiile inițiativelor care contribuie la dezvoltarea zonei noastre și colaborărilor în beneficiul cetățenilor.

Investițiile în sistemul de sănătate doljean au fost o prioritate pentru dvs, mai ales în ultimii ani. Care sunt cele mai mari proiecte finalizate în sectorul medical?
Într-adevăr, ne-am dorit foarte mult să contribuim în mod semnificativ, de la nivelul Consiliului Județean, la modernizarea sectorului sanitar și la îmbunătățirea condițiilor pe care acesta le oferă pacientului. Acest fapt s-a reflectat, desigur, și în strategia noastră financiară și au fost ani în care aproape jumătate din bugetul propriu pentru dezvoltare a fost direcționat către domeniul sănătății.
Cele mai multe dintre investițiile realizate în această sferă s-au concentrat în jurul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, chiar dacă această unitate este în subordinea Ministerului Sănătății, însă am avut în permanență în vedere adresabilitatea ei, faptul că funcționează ca un veritabil spital regional. S-au concretizat astfel, de-a lungul anilor, o serie întreagă de obiective, unele mai vizibile, altele mai puțin vizibile, dar la fel de importante: reabilitarea blocurilor operatorii, modernizarea și dotarea ambulatoriului, reabilitarea saloanelor și cabinetelor.
Totuși, putem spune cu toată convingerea că investiția cea mai importantă pe care am realizat-o în domeniul sănătății rămâne construirea și dotarea Clinicii de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară, singura structură cu acest profil din sistemul public de sănătate din întreaga regiune Oltenia. Am venit astfel în sprijinul pacienților diagnosticați cu boli ale aparatului circulator, care reprezintă principala cauză a deceselor în județul nostru, și am creat condițiile necesare pentru a putea trata rapid și eficient, la Craiova, cazurile grave de afecțiuni cardiace.

Care sunt cele mai mari provocări de care v-ați lovit în realizarea acestor proiecte și cum ați reușit să depășiți fiecare obstacol?
Dificultățile au fost diverse și numeroase, însă cred că cea mai importantă dintre ele rămâne asigurarea finanțării, în condițiile în care operam în limitele unui buget deloc generos. Spre exemplu, să ne gândim că bugetul propriu pentru investiții al Consiliului Județean Dolj pe anul în curs a fost sub 7 milioane de euro, iar o singură investiție, precum Clinica de Cardiologie, de care am vorbit, a depășit această sumă.
Atunci, sigur că soluția au reprezentat-o tot fondurile europene și avem numeroase exemple în acest sens și în sectorul sanitar: modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe, inițiată, este drept, cu bani din sursele proprii, dar preluată apoi pentru finanțare prin Programul Operațional Regional, la fel și depozitul de gaze medicale aferent acestei structuri sau o serie de achiziții destinate SCJU Craiova. Tot cu ajutorul fondurilor europene a fost complet dotată și una dintre sălile de operații ale noii Clinici de Cardiologie.

Ce vă doriți să faceți pentru Craiova și Dolj din poziția de senator?
Voi pleda, în primul rând, pentru toate proiectele majore, care pot reprezenta „motoare“ pentru creșterea economică și evoluția socială a comunităților din județul nostru, dar și din întreaga regiune Oltenia, proiecte precum realizarea drumului expres Craiova – Pitești, construirea Spitalului Regional de Urgență, dezvoltarea Aeroportului Internațional Craiova sau a porturilor dunărene.
Totodată, voi sprijini orice inițiativă care poate contribui la simplificarea legislației în sfera proiectelor cu finanțare din fonduri europene, precum și la descurajarea practicilor care blochează în mod nefondat procesul achizițiilor publice. De asemenea, consider că, în ceea ce privește Codul administrativ, încă există o serie de aspecte care pot fi îmbunătățite, pentru un plus de eficiență în administrația publică și o mai bună deschidere către cetățean.

V-ați dedicat viața administrației publice. Ce înseamnă un politician bun pentru dumneavoastră?
Onest cu sine și onest în relația cu cei pe care îi reprezintă. Și preocupat cu adevărat să producă o schimbare în bine în viețile oamenilor. Sau, cum spune înțelepciunea populară, să lase ceva în urma sa.

Avem nevoie de oameni implicați, care să nu renunțe ușor. Ce i-ați spune unui tânăr politician aflat la început de drum?
Să-și stabilească un set de principii directoare și să nu abdice de la ele niciodată, pe tot parcursul carierei, oricare ar fi circumstanțele. Să poată oricând să se privească în oglindă fără să aibă ce să-și reproșeze.

Suntem într-un context greu, oamenii sunt debusolați de tot ce se întâmplă de la declanșarea pandemiei. Politicienii sunt cei care pot lua decizi majore. Ce le-ați transmite doljenilor din acest punct de vedere?
Să aibă încredere în intențiile și în capacitatea PSD de a ajuta România să depășească acest punct de criză. Pentru că PSD vine în fața oamenilor nu doar cu un program complet pentru combaterea pandemiei, ci și cu măsuri care să contribuie la relansarea economică atât de necesară în contextul actual.

Lumea se schimbă și trebuie să ținem pasul. Tinerii, în special, au nevoie să vadă că li se deschid perspective și acasă, în Craiova, în Dolj, în Oltenia. Sunteți un om cu viziune. Cum ar trebui să arate Doljul peste 10 ani și cum ar trebui să fie primii pași către evoluție?
Cred că județul nostru trebuie să-și consolideze statutul, ca pol al dezvoltării economice, dar și ca un important centru cultural și educațional pe harta României. Și am convingerea că acest lucru se va întâmpla, cu atât mai mult cu cât la conducerea celor 2 instituții cheie, Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Județean Dolj, se află doi oameni capabili și hotărâți, cu programe foarte bine conturate.
Vorbim, pe de o parte, de doamna Lia Olguța Vasilescu, datorită căreia sunt în derulare în prezent proiecte de importanță strategică, cum este drumul expres Craiova – Pitești, cum este și etapa a doua din Master planul pentru apă și canalizare, care înseamnă investiții de 450 de milioane de euro în județ, dar și apă de izvor pentru alimentarea Craiovei și a altor șase localități. Iar primarul Lia Olguța Vasilescu are pe agenda următorilor 4 ani numeroase demersuri capitale, în toate domeniile majore, fie că vorbim despre sănătate, cu un nou spital, destinat copiilor, despre educație, prin continuarea modernizării infrastructurii școlare și prin inițiative în sprijinul elevilor, ori despre componenta turistică, pentru care sunt prevăzute obiective unice, precum Dracula Park sau amenajarea zonei destinate suporterilor, în Centrul Istoric al orașului.
De partea cealaltă, Cosmin Vasile și-a asumat un amplu program de modernizare a infrastructurii rutiere, de dezvoltare a Aeroportului Internațional Craiova, precum și o serie de inițiative în sfera economică, incluzând aici un incubator de afaceri, un parc științific și de transfer tehnologic, un parc IT. De asemenea, și el are în plan mai multe obiective care vor spori atractivitatea acestei zone, dacă ne referim doar la seria de muzee care vor fi înființate fie în Craiova, fie în județ.
Cunoscându-i bine, știu că ambii se vor implica sută la sută pentru a-și duce la bun sfârșit proiectele, dar cred, în egală măsură, că le-ar folosi susținerea pe care ar putea să o acorde în realizarea acestor inițiative parlamentarii social-democrați și un guvern PSD.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ – Executat de SC Media Sud Europa SA –portal: www.gds.ro – CUI Mandatar Financiar: 11200020

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS