2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeOrtezist Michi Geambesa: Corsetul rezolvă problemele doar când e folosit la indicaţia specialistului

Ortezist Michi Geambesa: Corsetul rezolvă problemele doar când e folosit la indicaţia specialistului

Scolioza, una dintre afecţiunile cu incidenţă din ce în ce mai crescută în rândul copiilor şi adolescenţilor, ca urmare a schimbării rutinei zilnice dintr-una activă într-una din ce în ce mai statică, este adesea diagnosticată târziu şi necesită un tratament complex. În România, nu există programe naţionale de sănătate pentru scolioză. Kinetoterapia este o abordare terapeutică esențială în managementul patologiei, dar scolioza necesită atenția unei echipe multidisciplinare, ortezistul fiind un membru important al acestei echipe, transmite fizioterapeutul Doina Bistriceanu, de la Kinetomed Bis.

Michi Geambesa, ortezist la Ortoprotetica, este un colaborator important al echipei Kinetomed Bis şi explică, în cele ce urmează, care sunt cele mai importante lucruri de avut în vedere când este utilizată o orteză şi de ce este esenţial să purtăm un astfel de dispozitiv numai la indicaţia specialistului.

Reporter: În ultimul timp, se promovează online o mulţime de orteze pe care oamenii le cumpără fără a cere sfatul unui specialist. Ajută aceste produse?

Michi Geambesa: Ortezarea, în general, este un act medical şi este un act medical interconectat. Ponderea pacienţilor care ajung la un ortezist din proprie iniţiativă este foarte mică. Majoritatea vin la indicaţia unui medic, pentru o anumită patologie şi un anumit dispozitiv.

Există, într-adevăr, o tendinţă în piaţă, oamenii cumpără tot felul de dispozitive de pe diverse site-uri, fără recomandarea unui medic. Dar mai devreme sau mai târziu, aceştia tot la medic vor ajunge, pentru că nu vor rezolva problema respectivă astfel. În general, serviciile noastre sunt personalizate. Încercăm să adaptăm cât mai mult dispozitivul la nevoia pacientului, la indicaţia legată de patologia respectivă.

Reporter: Pentru ce sunt utilizate, cel mai frecvent, ortezele?

M. G.: Cele mai utilizate orteze sunt cele pentru ameliorarea durerilor. În general, când oamenii au o durere, merg la medic şi li se recomandă anumite orteze. Cele mai frecvente dureri sunt cele de spate, de genunchi, durerile de gleznă, picior. Ortezele sunt dispozitive ajutătoare. De la caz la caz, ele scad nivelul durerii sau ne pot scăpa de durere complet. Dacă ne gândim la patologia coloanei verterbrale şi, în particular, la scolioză, acolo nu vorbim doar de durere, ci de o patologie mai complexă. Iar cu cât diagnosticul este pus mai repede, cu atât mai bine poate fi tratată afecţiunea.

Reporter: Care este cea mai mare provocare în tratamentul scoliozei?

M. G.: O mare problemă e că nu avem programe naţionale de prevenţie sau de diagnosticare a scoliozei, pentru managementul patologiei prin kinetoterapie.

Însă partea bună este că în Craiova avem două facultăţi, Facultatea de Fizică şi Sport, cu secţie de kinetoterapie, şi Facultatea de Medicină şi mare parte din kinetoterapeuţi s-au specializat în recuperarea acestei patologii, fac cursuri de management al scoliozei. Kinetomed Bis este una dintre sălile importante din Craiova care gestionează foarte bine această patologie şi avem o colaborare foarte bună.

Kinetoterapeutul, din tot lanţul de management al scoliozei, este cel mai apropiat de pacient. Eu, ca ortezist, îl văd poate de trei ori pe an, în timp ce kinetoterapeutul stă cel puţin de trei ori pe săptămână cu acel pacient. Şi atunci clar relaţia este altfel. Iar kinetoterapeutul observă detalii pe care noi nu le putem observa decât peste 3 sau 6 luni. Colaborarea kinetoterapeutului cu ortezistul este esenţială în managementul scoliozei.

Reporter: Este suficientă uneori doar orteza pentru a rezolva problemele unui pacient?

M.G.: Problema nu se rezolvă doar printr-o tehnică de ortezare, ci printr-un management integrat, unde un rol important îl are şi kinetoterapeutul. Evaluările periodice la medicul specialist sunt şi ele importante, dar şi tipul de corset şi, mai ales cum este confecţionat, dar şi relaţia pacientului cu tehnicianul ortezist. Este important ca pacientul să ajungă periodic la specialist, pentru ajustare sau schimbarea corsetului dacă pacientul creşte în înălţime.

Reporter: Care sunt cele mai importante informaţii pe care ar trebui să le cunoască pacienţii sau, în cazul unui pacient copil, şi părinţii?

M.G.: Ce ar fi important să cunoască părinţii, din momentul în care copiii lor au nevoie de ortezist? În primul rând, cum se poartă corsetul. Apoi, când se modifică un corset şi când se schimbă. Sunt trei aspecte pe care pacientul sau un aparţinător ar trebui să le cunoască în gestionarea scoliozei. Sunt lucrurile pe care le discut mereu cu pacienţii, cu părinţii. În ceea ce priveşte schimbarea corsetului, acesta trebuie înlocuit după ce pacientul a crescut în înălţime cu 2,5 – 3 centimetri. Uneori, acest lucru se poate întâmpla şi de 2 ori într-un an.

La Kinetomed Bis, scolioza e abordată de o echipă de specialişti

Reporter: Este adevărat că purtarea unui corset poate duce la „lenevirea” muşchilor?

M.G.: În afecţiunile coloanei lombare, utilizarea prelungită a unui dispozitiv precum lombostatul poate duce la această „lenevire” a musculaturii paravertebrale. Dar insist: indicaţia medicului este cea mai importantă pentru că medicul instruieşte, de obicei, pacientul, în acest sens. De obicei, un lombostat se poartă doar pe perioada durerii. După aceea, pacientul renunţă la el.

Michi Geambesa colaborează îndeaproape cu specialiştii Kinetomed Bis în managementul scoliozei.
Puteţi contacta Centrul Kinetomed Bis la telefon 0745 222 550 sau accesând pagina de Facebook Kinetomed Bis Craiova.
Ortoprotetica se află în Craiova, pe strada Brestei 146, în incinta Facultăţii de Educație Fizică și Sport.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS