8.7 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum va dezvolta Promenada Mall zona Balta Craioviţei

Cum va dezvolta Promenada Mall zona Balta Craioviţei

Balta Craioviţei va deveni una dintre cele mai atractive zone din oraş odată cu finalizarea unui proiect de infrastructură important, prin care două bulevarde importante vor fi unite, şi cu construirea Promenada Mall, care va aduce atât dezvoltare economică, prin atragerea unor retaileri de renume internaţional, cât şi o reamenajare urbană la standarde occidentale.

Mall la standarde occidentale, construit de la zero

Compania Nepi desfăşoară în această perioadă lucrări intensive pentru construcţia noului spaţiu comercial de anvergură. Reprezentanţii Nepi spun că acestea urmează să fie finalizate în vara anului următor. Astfel, din 2022, Balta Craioviţei va deveni una dintre zonele-magnet din oraş. Pe lângă retailerii care vor fi prezenţi la Promenada, un mall construit de la zero, la standardele momentului, aici vor fi deschise şi un cinema, un hypermarket Carrefour şi un magazin de bricolaj Dedeman.

Bulevard cu 4 benzi care va uni Râului cu Tineretului

În paralel cu construcţia zonei unde vor fi amenajate spaţiile comerciale, autorităţile locale au anunţat că vor implementa un proiect strategic de infrastructură, prin care Bulevardul Tineretului şi Bulevardul Râului vor fi legate printr-un nou bulevard:

Primarul Craiovei a declarat, în acest sens: “Vrem să facem şi câteva exproprieri pentru zona Balta Craioviţei, aproximativ 4 proprietăţi pentru că vrem ca Bulevardul Tineretului să fie unit cu Bulevardului Râului printr-un alt bulevard prevăzut cu patru benzi. Deja am găsit soluţii de finanţare.”

70.000 de metri pătraţi închiriabili

NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România după valoarea activelor, a anunţat că noul mall Promenada din Craiova va avea o suprafață de 70.000 metri pătrați închiriabili, cu o capacitate de peste 150 de magazine de îmbrăcăminte, încălțăminte, înfrumusețare, sport, tehnologie, home&deco, jucării și produse pentru copii, servicii, restaurante și cafenele. Proiectul de retail este situat în vecinătatea celui mai mare cartier rezidențial.

Ne bucurăm să anunțăm această investiție, pentru că avem semnale că mai bine de 400.000 de români din zona de sud-vest a țării așteaptă un astfel de proiect, cum va fi Promenada Craiova. Dorim să oferim vizitatorilor noștri o experiență completă de cumpărături şi divertisment, cu branduri naţionale şi internaţionale, multe dintre acestea venind în premieră în Craiova, iar conceptul va fi unul cu totul deosebit, realizat după ultimele standarde europene în retail. Ne extindem astfel portofoliul în zona Olteniei și încurajăm dezvoltarea economiei locale prin investiții și crearea de noi locuri de muncă”, declara Alex Morar, CEO NEPI Rockcastle, când a anunţat investiţia.


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS