-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeComplexul turistic Casa Creţa, locația de vis din Clisura Dunării

Complexul turistic Casa Creţa, locația de vis din Clisura Dunării

În ultimul deceniu, zona Clisurii Dunării a cunoscut o dezvoltare accelerată, devenind unul dintre cele mai îndrăgite refugii ale turiştilor. Cu vederi spectaculoase către Dunăre şi cu oferte din ce în ce mai diversificate de petrecere a timpului liber, zona a câştigat popularitate şi i-a determinat pe antreprenorii care investesc aici să ridice standardele ospitalităţii.

Astfel, ofertele de cazare şi activităţi de vacanţă au devenit mai atractive de la an la an. Casa Creţa este una dintre pensiunile de pe Clisură unde s-a investit atent pentru a oferi turiştilor ceea ce îşi doresc atunci când merg în vacanţă: detaşare de cotidian şi zile de neuitat.

Casa Creţa dispune de 9 camere, 4 dintre ele cu balcon, iar celelalte cu ieşire pe terasă. Pentru că Dunărea este vedeta absolută în zonă, toate camerele au fost proiectate astfel încât să aibă vedere către aceasta.

Pensiunea a fost construită într-un spaţiu de vis, la întâlnirea dintre apă şi pădure, şi are trei terase, una dedicată persoanelor cazate, plus alte două, dintre care una cu vedere spre pădure.

Începând din această lună, va fi gata şi piscina, iar turiştii care vin la Casa Creţa găsesc aici şi opţiuni accesibile de petrecere a timpului.

“Avem un ponton, o ambarcaţiune pentru plimbări pe Dunăre, vom aduce şi skijeturi şi avem şi ATV-uri pentru offroad, pentru că suntem chiar lângă pădure”, transmite managerul pensiunii, Larisa Creţa.

Detalii şi mai multe imagini cu pensiunea găsiţi pe pagina de Facebook Pensiunea Casa Creţa Clisura Dunării.

Telefonul pentru detalii şi rezervări este 0255 708 958, iar adresa de e-mail este [email protected].

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS