-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeSenzația de sufocare la efort cere o ecografie cardiacă

Senzația de sufocare la efort cere o ecografie cardiacă

Unul dintre semnele unor probleme ale inimii este senzația de sufocare la efort sau în timpul nopții. Uneori, aceasta poate trăda o afecțiune a valvelor inimii care, nediagnosticată la timp, evoluează în timp către insuficiență cardiacă, transmite dr. Radu Popa, cardiolog în cadrul Centrului Medical Speranța.

„Leziunile valvulare sau valvulopatiile apar când valvele inimii nu se mai deschid sau nu se mai închid
bine, provocând diferite probleme ale circulației sângelui la nivelul acesteia”, explică medicul.
Specialistul spune că afecțiunile pot avea o cauză congenitală sau pot apărea odată cu înaintarea în vârstă.

Insuficiența mitrală și stenoza aortică

Senzația de lipsă de aer care apare după eforturi pe care alteori le puteam face sau noaptea pot fi semnele unor deficiențe de funcționare ale valvelor inimii. Oboseala, durerea în piept, umflarea picioarelor sau chiar pierderea cunoștinței sunt și ele semne care ne pot da de gândit.

Ce pot spune aceste simptome despre inima noastră? Dr. Popa menționează că unele dintre cele mai frecvente valvulopatii sunt insuficiența mitrală și stenoza aortică.

Insuficienţa mitrală constă în închiderea incompletă a valvei mitrale, care duce la refularea sângelui dintr-o cameră a inimii în alta. „Concret, sângele din ventriculul stâng se întoarce în atriul stâng. Cu timpul, efortul suplimentar pe care îl depune ventriculul duce la complicații. Acesta poate ceda, sângele poate stagna în amonte”, relatează medicul de la Clinica Speranța.

Stenoza aortică apare atunci când orificiul aortei se îngustează și sângele trece mai greu din ventriculul stâng în aortă printr-un orificiu îngustat cat “gaura cheii”. În mod similar procesului din insuficiența mitrală, ventriculul stâng trebuie să „muncească” mai mult, împingând ca într-un zid.

Ecografia cardiacă poate evidenția aceste probleme

Pentru a evita ca aceste probleme să evolueze către insuficiență cardiacă, medicul recomandă consultul cardiologic. „Valvulopatiile pot fi depistate în urma unei vizite la un cabinet de specialitate și se poate institui tratamentul necesar din timp. De bază în investigații este ecocardiografia. Un ecograf ultraperformant, precum ecograful 4D din centrul nostru, facilitează diagnosticul precis al acestor anomalii prin metode standard și metode avansate și ne indică mai precis momentul optim pentru intervenția chirurgicală.

Ca metode 4D ecografice avansate şi esenţiale enumerăm deformarea atriului stâng 4D, ce reprezintă un marker al funcţiei diastolice a VS, măsurarea 4D a masei miocardice fără asumpţii asupra geometriei VS, lucrul mecanic miocardic, ce ne arata adaptarea VS la o postsarcină crescută, deformarea globală 4D a VS, ce este un marker important al disfuncţiei sistolice a VS şi ne indică mai precis momentul optim de intervenţie chirurgicală. Să nu uităm că doar ce au fost publicate noile ghiduri europene de valvulopatii în 2021, ce recomandă intervenţia chirurgicală mult mai timpuriu în funcţie de toţi aceşti markeri ecografici standard şi 4D. Sigur, în funcție de fiecare caz, se pot recomanda și alte investigații, test de efort sau monitorizare cu Holter”, precizează medicul Centrului Speranța.

Pacienţii nu trebuie să se sperie de intervenţiile chirurgicale

Pacienții pot primi tratament medicamentos, dar important este să se adopte și un stil de viață sănătos, cu un regim alimentar echilibrat și sărac în sodiu, renunțarea la fumat, un program de exerciții fizice.
În unele cazuri, când aceste valve au suferit modificări structurale importante, singura solutie fezabilă rămâne intervenția chirurgicală.

Pacienții nu trebuie să se sperie de intervențiile chirurgicale, trăind cu frica de “a muri pe masa de operație”, deoarece și acestea au avansat foarte mult în ultimii ani, spune medicul. Metodele clasice de înlocuire a valvelor cardiace s-au îmbunătățit, prin abordari minim invazive precum minitoracotomia videoasistată. În plus, au apărut și în Romania metode endovasculare noi, cum sunt tehnicile de reparare a insuficienței mitrale, ca TEER prin MitralClip, sau proceduri endovasculare de reparare a stenozei aortice, ca TAVI.

Centrul Medical Speranța se află pe str. Înfrățirii, nr. 16, iar programări se pot face la numărul de telefon 0771.493.887.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS