Lucrează din 2001 în mass-media şi consideră că cel mai important lucru în această meserie este corectitudinea. Jurnalist specializat pe domeniul economico-financiar, își călăuzește pașii după motto-ul „În afaceri, ca și în viață, trebuie să fii fair-play. Doar în acest fel câștigi cu adevărat!”
Zeci de firme doljene au redus semnificativ numărul de angajați, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Unele firme au disponibilizat chiar jumătate din numărul total de angajați. În analiza efectuată de GdS se observă care sunt domeniile de activitate cele mai afectate de reducerile de personal. Cum explică Ford scăderea numărului de angajați cu 433 de persoane.
Ce alternative au persoanele care au contractat credite sau care doresc să se împrumute și ce alternative au persoanele care dețin economii sau doresc să economisească și să își protejeze capitalul de inflație.
Balanța comercială a Doljului este pozitivă (exporturi -importuri) datorită valorii mari a exporturilor de autovehicule care pleacă de la Craiova peste tot în Europa. Ce produse exportăm și importăm și cum ar afecta economia Doljului o încetinire a acestor fluxuri economice, în contextul unei eventuale recesiuni.
În timp ce autoritățile au calculat o inflatie de 15,3% în luna august, în realitate, prețurile multor alimente au urcat vertiginos, cu mult peste rata inflației anunțată. GdS a analizat prețurile comparative ale acelorași alimente, de aceeași marcă, vândute de același supermarket, în interval de un an. Cu cât au crescut efectiv prețurile din 2021 până acum.
Dacă în anul 2021 existau 272 de doljeni cu salarii brute mari, la ora actuală, există 430 de persoane în Dolj cu salarii declarate, ce depășesc 20.000 de lei pe luna (11.700 lei net). Recordul este deținut de o persoană care are în acte 85.000 de lei brut. În ce domeniu lucrează persoana.
Contractele de muncă part-time s-au “evaporat” după ce s-a modificat legislația fiscală. Începând din august, unii dintre cei cu contracte part-time plătesc la stat contribuții a nivelul salariului minim pe economie. În Dolj, mii de contracte part-time au fost reziliate. Este echitabil să încaseze statul mai mult decât angajatul?
Fiscul a verificat cu predilecție diferențe de venituri la persoanele din mediul antreprenorial. Nu s-au verificat averile maneliștilor, bugetarilor cu vile de lux sau ale profesorilor meditatori. Trei persoane din Dolj au avut venituri nedeclarate de aproape 20 de milioane de lei. Nimeni nu s-a ales cu dosar penal, în șapte ani de verificări. Ce sume de plată s-au stabilit suplimentar.
Piața imobiliară este aproape înghețată în Craiova, pe segmentul vânzărilor de apartamente. Specialiștii spun că prețurile exagerate cerute de proprietari, dobânzile bancare în creștere rapidă și incertitudinea privind conflictele de la graniță ar fi motivele principale pentru care piața imobiliară a stagnat. Cuvântul de ordine în piață este… “așteptare”.
Salariile nete ale angajaților din Dolj au crescut cu 219 lei în 2022, comparativ cu aceeași luna analizată din anul trecut sau nu au crescut deloc. Ba chiar unele salarii au scăzut, raportate la lunile precedente față de care s-a perfectat statistică. În analiză au fost luate în calcul atât salariile bugetarilor, cât și cele ale persoanelor din mediul privat.
Persoanele care obțin venituri pentru care se face stopajul la sursă nu depun Declarația unică, pentru că impozitul este reținut și achitat către stat de entitatea plătitoare a venitului. Legislația este mai clară și în ceea ce privește veniturile din tranzacțiile cu criptomonede.
Lucrează din 2001 în mass-media şi consideră că cel mai important lucru în această meserie este corectitudinea. Jurnalist specializat pe domeniul economico-financiar, își călăuzește pașii după motto-ul „În afaceri, ca și în viață, trebuie să fii fair-play. Doar în acest fel câștigi cu adevărat!”