-0.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani EuropeniAbordarea problemei creditelor neperformante pentru ca băncile să poată sprijini gospodăriile și întreprinderile din UE

Abordarea problemei creditelor neperformante pentru ca băncile să poată sprijini gospodăriile și întreprinderile din UE

Comisia Europeană a prezentat o strategie de prevenire a unei viitoare acumulări a creditelor neperformante în Uniunea Europeană, ca urmare a crizei provocate de pandemia de COVID-19.

Strategia urmărește să asigure faptul că gospodăriile și întreprinderile din UE continuă să aibă acces la finanțarea de care au nevoie pe întreaga durată a crizei.Pentru a oferi statelor membre și sectorului financiar instrumentele necesare cu ajutorul cărora să facă față din timp creșterii numărului de credite neperformante în sectorul bancar al UE, Comisia propune o serie de acțiuni care vizează patru obiective principale.

Dezvoltarea în continuare a piețelor secundare pentru activele neperformante: Acest lucru le va permite băncilor să scoată în afara bilanțurilor creditele neperformante, asigurând în același timp o protecție sporită a debitorilor.

Reforma legislației UE privind insolvența întreprinderilor și recuperarea datoriilor va contribui la asigurarea convergenței diverselor cadre de insolvență din UE, menținând în același timp standarde ridicate de protecție a consumatorilor. Existența unor proceduri de insolvență mai convergente ar spori securitatea juridică și ar accelera recuperarea valorii atât în beneficiul creditorului, cât și al debitorului.

Sprijinirea constituirii de societăți naționale de administrare a investițiilor

Societățile de administrare a investițiilor sunt vehicule care acordă sprijin băncilor care se confruntă cu dificultăți, permițându-le să scoată în afara bilanțurilor creditele neperformante. Acest sprijin le permite băncilor să se concentreze din nou asupra creditării întreprinderilor și a gospodăriilor viabile, nu să se axeze pe gestionarea creditele neperformante. Comisia este pregătită să sprijine statele membre în constituirea de societăți naționale de administrare a investițiilor – dacă doresc acest lucru – și ar urma să analizeze modul în care cooperarea ar putea fi impulsionată prin instituirea unei rețele la nivelul UE a societăților naționale de administrare a investițiilor.

Măsuri preventive

Cu toate că situația sectorului bancar al UE este, în ansamblu, mult mai solidă decât cea înregistrată în urma crizei financiare, statele membre continuă să aplice răspunsuri neuniforme în materie de politică economică. Având în vedere circumstanțele speciale ale actualei crize sanitare, autoritățile au posibilitatea de a pune în aplicare măsuri preventive de sprijin public, în cazul în care acest lucru este necesar, pentru a se asigura continuitatea finanțării economiei reale, astfel cum se prevede în Directiva UE privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare și în cadrele în materie de ajutoare de stat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS