Comisia Europeană a decis joi să prelungească până la 31 decembrie 2021 cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat adoptat la 19 martie 2020 pentru a sprijini economia, în contextul pandemiei.
Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, Comisia a stabilit de asemenea extinderea sferei de aplicare a cadrului temporar prin majorarea plafoanelor stabilite în acesta şi prin posibilitatea ca, până la sfârşitul anului viitor, anumite instrumente rambursabile să poată fi convertite în granturi directe.
Comisia examinează în permanenţă necesitatea de a adapta în continuare cadrul temporar. Acesta urma să expire la 30 iunie 2021, cu excepţia măsurilor de recapitalizare care puteau fi acordate până la 30 septembrie 2021. În contextul menţinerii pandemiei de coronavirus şi al evoluţiilor acesteia, prin modificarea de joi se prelungesc toate măsurile prevăzute în cadrul temporar, inclusiv măsurile de recapitalizare, până la 31 decembrie 2021.
Având în vedere incertitudinea economică care se menţine şi prelungirea măsurilor luate de guverne pentru a limita activitatea economică astfel încât să se pună capăt propagării virusului, prin modificarea de joi se majorează şi plafoanele stabilite în cadrul temporar pentru anumite măsuri de sprijin.
În ceea ce priveşte sumele limitate ale ajutoarelor acordate în temeiul cadrului temporar, plafoanele anterioare per întreprindere se dublează efectiv (ţinând cont de disponibilitatea ajutoarelor de minimis).
Plafoanele de ajutor
Noile plafoane sunt de:
- 225.000 euro/întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole (anterior 100.000 euro),
- 270.000 euro/întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii (anterior 120.000 euro),
- 1,8 milioane euro/întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în toate celelalte sectoare (anterior, 800.000 euro).
Ca şi înainte, acestea pot fi combinate cu ajutoare de minimis în cuantum de până la 200.000 euro/întreprindere (până la 30.000 euro/întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii şi până la 25.000 de euro/întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul agricol) pe o perioadă de trei exerciţii financiare, sub rezerva respectării cerinţelor de minimis relevante.
Pentru întreprinderile afectate în mod deosebit de criza provocată de coronavirus, cu pierderi ale cifrei de afaceri de cel puţin 30% în perioada eligibilă în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2019, statul poate contribui la partea din costurile fixe ale beneficiarilor care nu sunt acoperite de veniturile lor, cu o sumă de până la 10 milioane euro/întreprindere (anterior trei milioane euro).
Forme rambursabile de ajutoare
De asemenea, Comisia va permite statelor membre ca, până la 31 decembrie 2022, să convertească forme rambursabile de ajutoare (garanţii, împrumuturi, avansuri rambursabile) acordate în temeiul cadrului respectiv, în alte forme de ajutor, cum ar fi granturile directe, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor prevăzute în cadrul temporar.
În principiu, o astfel de conversie nu poate depăşi noile plafoane pentru sumele limitate ale ajutoarelor (225.000 euro/întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, 270.000 euro/întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii şi 1,8 milioane euro/întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în toate celelalte sectoare). Scopul este de a oferi stimulente pentru ca statele membre să aleagă, în primul rând, instrumentele rambursabile ca formă de ajutor.
Având în vedere că există în continuare o insuficienţă generală de capacitate a sectorului privat de a acoperi toate riscurile justificabile din punct de vedere economic pentru exporturile către ţări care figurează pe lista ţărilor cu riscuri asigurabile pe piaţa privată, modificarea prevede prelungirea până la 31 decembrie 2021 (în prezent până la 30 iunie 2021) a eliminării temporare a tuturor ţărilor de pe lista ţărilor cu riscuri asigurabile pe piaţa privată în temeiul Comunicării privind asigurarea creditelor la export pe termen scurt.