Magazinele Auchan, închise temporar astăzi, după ce au apărut probleme cu sistemele de plată. Şi la Craiova, cele două hypermarketuri sunt închise. Surse din rândul angajaţilor spun că, în această dimineaţă, au existat discrepanţe între preţurile de la raft şi cele care se înregistrau la casa de marcat. La Craiova, angajaţii de la bucătărie, care încep devreme, au gătit, şi pentru că s-a închis magazinul, mâncarea a fost dată angajaţilor.
Hypermarketurile și-au deschis porțile la prima oră, însă accesul clienților a fost oprit apoi din cauza unor probleme cu sistemele de plată.
„În momentul de față, ne confruntăm cu o serie de defecțiuni tehnice care fac ca sistemele din unele magazine Auchan să funcționeze intermitent. Pentru a nu impacta experiența clienților, activitatea magazinelor afectate de incident a fost suspendată temporar, până la remedierea problemelor. Întreaga noastră echipă lucrează intens la repunerea în funcțiune a sistemelor în cel mai scurt timp posibil. Ne cerem scuze pentru inconveniente și vă mulțumim pentru înțelegere”, a fost mesajul reprezentanților companiei.