6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA aruncat cu benzină pe scara blocului şi a provocat un incendiu

A aruncat cu benzină pe scara blocului şi a provocat un incendiu

Pompierii doljeni au intervenit, marți după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuinţe de pe strada Virgil Madgearu din municipiul Craiova. După ce au stins flăcările, pompierii au constatat că focul a fost pus de persoane necunoscute. 
Aproape 40 de persoane au fost evacuate, iar două au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde au primit primele îngrijiri medicale. 

„În urma verificărilor s-a constatat că nu a fost vorba de un incendiu în apartament. Incendiul a fost pe casa scării, unde s-au folosit lichide combustibile și materiale textile. Persoanele din imobil, 32 de adulți și șapte copii, au fost evacuate. La spital au fost transportați doi adulți ce prezentau arsuri. Totodată, două victime au suferit atacuri de panică. Cauza probabilă a incendiului a fost acțiunea intenționată“, au declarat pompierii doljeni.

Focul a fost pus de un locatar al imobilului

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Dolj au explicat că cel care a pus focul a fost identificat. Este vorba de un tânăr, de 32 de ani, care locuieşte în imobilul respectiv. Mai mult decât atât, bărbatul a aruncat cu benzină şi pe trecători.

„Polițiștii Secției 4 Poliție Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat aruncă cu benzină într-un bloc din Craiova, dar și pe persoanele care trec prin zona respectivă. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, precum și luptători SAS, care au reușit să pătrundă în apartamentul în care se afla acesta, situat la etajul doi al blocului. Cel în cauză a fost imobilizat, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat, de 32 de ani, din Craiova“, au comunicat poliţiştii doljeni.

Bărbatul a fost dus la Secţia 4 pentru a fi audiat, „în cauză fiind demarate cercetările pentru lămurirea stării de fapt și a dispunerii măsurilor legale ce se impun“, au mai precizat oamenii legii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS