Cinci persoane, printre care o femeie gravidă și două fete de 10, respectiv 16 ani, au fost implicate într-un accident produs pe DN 7, în localitatea Brezoi, între trei autoturisme, au anunţat reprezentanţii ISU Vâlcea.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotestrezultatul fiind negativ.
Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au transmis că, din primele date, accidentul s-ar fi produs după ce şoferul unuia dintre autoturismele implicate s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară.
În zonă s-a circulat alternativ, traficul fiind dirijat de către agenţii de poliţie. În jurul orei 14 traficul a fost deblocat complet.
Două persoane au fost rănite ușor, printre cele 5 victime numărându-se o femeie de 43 de ani care a refuzat transportul la spital și două fete, de 10, respectiv 16 ani care au suferit traumatisme abdominale și la gleznă