7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbatul de la spitalul Săpoca păzit într-o cameră izolată

Bărbatul de la spitalul Săpoca păzit într-o cameră izolată

Bărbatul de la spitalul Săpoca care a ucis cinci pacienţi şi a rănit alţi opt cu un stativ de perfuzie este audiat de procurori. Este pentru a doua oară când atacatorul stă de vorbă cu anchetatorii.

Surse apropiate anchetei au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din Săgeata, cercetat pentru omor calificat, este audiat chiar la Spitalul de Psihiatrie Săpoca. Surse judiciare au precizat că acesta nu era cunoscut de poliţişti ca având un comportament violent.

Cinci bolnavi au murit şi opt au fost răniţi grav de un pacient de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din Buzău. Bărbatul în vârstă de 38 de ani i-a atacat, duminică dimineaţă, cu un stativ de perfuzii.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara, luni, că suspiciunea sa este că agresorul de la Spitalul Săpoca a fost deranjat de prezenţa unui alt pacient, care fusese pus în acelaşi pat cu el şi că asistentelor care erau de gardă li s-a făcut frică.

Centrul de Resurse Juridice anunţa că în România mor anual peste 1.500 de persoane cu dizabilităţi psihosociale aflate în instituţiile publice de sănătate mintală şi protecţie a persoanelor cu dizabilităţi. La ministerul Sănătăţii nu sunt informaţii despre cauzele şi numărul deceselor.

Atacatorul este sub tratament şi păzit. S-a extins urmărirea penală în rem

Bărbatul este sub tratament şi păzit într-o cameră izolată, a anunţat procurorul de caz. Potrivit acestuia, s-a extins urmărirea penală in rem pentru neglijenţă în serviciu.


S-a dispus extinderea urmăririi penale în rem sub aspectul infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă, fapte în legătură cu activitatea desfăşurată de către funcţionarii din cadrul unităţii spitaliceşti, a anunţat astăzi procurorul de caz.

Potrivit acestuia, atacatorul este internat la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Săpoca pentru o expertiză psihiatrică.

”Acesta se află sub tratament şi sub pază asigurată de unitatea medicală respectivă, fiind sub control permanent, singur într-o cameră izolată şi securizată”, a adăugat sursa citată.

Bărbatul de la spitalul Săpoca care a ucis cinci pacienţi şi a rănit alţi opt cu un stativ de perfuzie a fost audiat de procurori.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS