-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate11 persoane au fost reţinute pentru proxenetism

11 persoane au fost reţinute pentru proxenetism


11 persoane au fost reţinute pentru proxenetism, în această dimineaţă, în urma unor percheziții care au avut loc la nouă adrese din Timișoara.

Polițiștii de la combaterea crimei organizate au anihilat o grupare de trafic de persoane specializată în prostituție și proxenetism. Printre cei reținuți în această dimineață se numără membrii ai clanului Sprâceană.
De altfel liderul grupării de traficanți de persoană a mai fost cercetat pentru proxenetism.
Oamenii legii vorbesc de o grupare care acționa de mai bine de un an și care a fost monitorizată timp de câteva luni. Anchetatorii spun că membrii grupării ofereau fete doritorilor de plăceri carnale.
Vorbim de cel puțin 8 tinere care își vindeau trupul pentru sume cuprinse între 150 și 200 de lei. Cei mai mare parte a banilor încasați de tinere era luată de membrii grupării.
Fetele, care aveau chiar și 8-10 clienți pe zi, se prostituau prin parcări dar aveau și câteva apartamente închiriate în Timișoara.
11 persoane vor fi duse la sediul DIICOT pentru audieri. Suspecții în acest dosar sunt acuzați de trafic de persoane, constituire de grup infracțional organizat și proxenetism.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS