0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFetiţă de 7 ani, violată de tatăl său, în timp ce mama sa era plecată din ţară

Fetiţă de 7 ani, violată de tatăl său, în timp ce mama sa era plecată din ţară

Fetiță de 7 ani violată de tată său. Bărbatul din Vrancea a fost reţinut de poliţişti. Mama copilei a mers la Poliţie şi a făcut plângere pe numele bărbatului cu care trăia în concubinaj de aproximativ 30 de ani. Bărbatul va fi prezentat vineri instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit reclamaţiei făcute de mama fetei la Poliţie, violul s-ar fi produs la sfârşitul lunii iulie, în timp ce femeia se afla în Spania.

Poliţiştii din Vrancea susţin că bărbatul a fost identificat şi, în urma cercetărilor efectuate, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar vineri va fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Cazul fetei de 7 ani din comuna Măicăneşti, care ar fi fost violată de tatăl ei, a intrat şi în atenţia reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea.

„Familia este din Măicăneşti, iar cazul a intrat în atenţia noastră în 27 iulie. Cu o zi înainte, o femeie a depus plângere la Poliţie. Noi imediat am luat măsuri. Mama şi doi copii, fata de 7 ani şi un băiat de 11 ani, au fost duşi într-un centru al instituţiei noastre, unde au condiţii şi primesc consiliere psihologică. Vor sta acolo până la înlăturarea situaţiei de risc. Mama se va putea întoarce acasă dacă bărbatul va fi arestat preventiv”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea, Adina Lăscan.

Surse din cadrul anchetei susţin că femeia şi bărbatul trăiau în concubinaj de aproximativ 30 de ani. Cercetările poliţiştilor sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS